Aventura mallarmeana incepe cu nostalgia lui Babel, cu un vis nebun al unitatii unei limbi suverane, transparenta reduplicare a universului.
Iar varsta literelor pare a fi apus….
Fiindca, nu-i asa?, simplitatea si umanitatea sunt universale.
Fara a-i putea citi in limba originala, putem fi totusi sensibili la simplitatea si sobrietatea lui Tao Yuanming, Wang Wei, Li Bo, Du Fu, Li Tai Pe, Meng Haoran, Bo Ju-yi, Su Dongpo, Basho, Buson, Issa etc.
E lectia stilului sobru.
Deschinzandu-ne lumii, evitam sa ne retragem in noi insine.
Opacitatea cuvintelor e obiect de studiu si de placere pentru Mallarme, care are uneori tendinte de reificare a lor: cuvantul devine obiect, bijuterie, chiar cu riscul de a-l asimila si pe cel care il enunta.
Adevarul nu s-ar putea atinge fara cuvinte si totusi ele nu mai sunt aceste relatii invizibile ce ni-l reveleaza.
E vorba, cumva, Despre o cautare a esentei? Poetul stie ca aceasta e imposibila si de aceea, chiar daca tentatia filozofica si metafizica ramane prezenta la el, cercetarile sale asupra limbajului exclud orice solutie de acest ordin, orice cratylism veritabil.
Lumea se tulbura, referentul devine nesigur, iar cuvintele capata o independenta stranie.
Separarea idiomurilor pune in evidenta un clivaj cat o revelatie: detasarea limbajului de real.
Aventura mallarmeana incepe cu nostalgia lui Babel, cu un vis nebun al unitatii unei limbi suverane, transparenta reduplicare a universului
