De-a lungul vietii si operei sale impresionante inchinate adevarului, Augustin a dedicat nu una, ci doua lucrari unei teme ce pare sa-l fi preocupat neincetat: minciuna.
Citind Despre minciuna ca pe o framantata meditatie a unui mare filozof crestin si totodata ca pe un indemn la reflectie, putem ajunge sa constientizam mai bine raspunderea pe care-o purtam ori de cate ori manuim cuvantul rostit sau scris – oglinda fidela sau deformata a ceea ce simtim sau gandim..
Desi diferite atat la nivelul intentiilor, cat si la cel al structurii si al continutului, cele doua mici tratate reprezinta o investigatie unitara si complexa a carei concluzie e ferma: pe minciuna nu se poate zidi nimic, cu toate ca exista si minciuni salvatoare; adevarul ramane primordial, el nefiind doar o abstractie, ci o realitate ce trebuie asimilata si traita, un bun pe care trebuie sa-l iubim.
Pe cea de-a doua, Contra mendacium (Impotriva minciunii), a redactat-o aproape 25 de ani mai tarziu, in chip de raspuns la problemele ridicate in Hispania de secta priscillianista.
Socotind-o o scriere neizbutita si mult prea complicata, autorul n-a publicat-o niciodata, ba mai mult, a vrut chiar s-o distruga.
In prima, De mendacio (Despre minciuna), alcatuita in jurul anului 395, cu putin inainte de a fi ales episcop de Hippo, analizeaza metodic toate tipurile de minciuni pe care le intalnim curent in viata.
De-a lungul vietii si operei sale impresionante inchinate adevarului, Augustin a dedicat nu una, ci doua lucrari unei teme ce pare sa-l fi preocupat neincetat: minciuna
