Așezământ dumnezeiesc dat omului, pentru păstrarea vieții sale, încă de la crearea sa (Facerea 2, 17), postul a fost consacrat ca nevoință a vindecării și întăririi firii umane și ca armă tare împotriva duhurilor necurate, alături de rugăciunea smerită, după cum ne învață Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, Hristos Domnul (cf. † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Date fiind claritatea, concizia și frumusețea acestor învățături Despre post și cumpătare ale Sfântului Vasile cel Mare, un adevărat imn înălțat acestei nevoințe care curățește și luminează sufletul și trupul creștinului, binecuvântăm publicarea lor – pentru un larg folos bisericesc și duhovnicesc.
Cel ce postește este măsurat la cuvânt și curat la inimă” (Omilia I, 9).
Iar când descrie calitățile omului postitor, Sfântul Vasile cel Mare scrie: „Fața celui ce postește îți inspiră respect; nu e îmbobocită cu roșeață nerușinată, ci e împodobită cu o paloare pe care este zugrăvită înfrânarea; ochiul celui ce postește este blând, mersul măsurat, fața serioasă, netulburată de râs nestăpânit.
Postul i-ar fi învățat pe toți să se înfrâneze nu numai de la mâncare, dar să izgonească și iubirea de arginți, lăcomia, precum și orice viciu” (Omilia II, 5). „Dacă ar domni postul, ne învață Sfântul Vasile cel Mare, nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi tribunale, n-ar mai fi închisori […].
Acestea sunt: împăcarea cu Dumnezeu, tămăduirea de patimi și de suferințe, sfințirea cugetului, a cuvântului și a simțirii, restabilirea părtășiei cu semenii prin înfrângerea lăcomiei, a violenței și a certurilor.
Mari și nebănuite sunt foloasele postului descoperite nouă de Sfântul Părinte Capadocian. Între ei, Sfântul Vasile cel Mare (330-379) – el însuși un neîntrecut postitor – strălucește în chip deosebit prin învățătura pe care ne-a dăruit-o mai ales în Omiliile sale Despre post și împotriva patimii beției, rostite în vremea Postului Mare.
De aceea, postul este o practică bisericească pe care Sfinții Părinți au prețuit-o, făcând din ea un mod de viață care trebuie împărtășit tuturor.
Matei 4, 2
Marcu 9, 29).
Așezământ dumnezeiesc dat omului, pentru păstrarea vieții sale, încă de la crearea sa (Facerea 2, 17), postul a fost consacrat ca nevoință a vindecării și întăririi firii umane și ca armă tare împotriva duhurilor necurate, alături de rugăciunea smerită, după cum ne învață Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, Hristos Domnul (cf
