In cazul gandirii crestine astazi credinta si ratiunea nu doar ca se contrazic mai putin ca oricand dar insasi problema presupusului lor conflict n-are nici un sens si nici macar n-ar trebui sa se puna.
Pierzandu-ne credinta pierdem din ratiune..
Dar daca nu ne pierdem credinta dintr-un exces de practica a rationalitatii s-ar putea din contra sa ne pierdem adeseori din rationalitate pentru ca excludem prea repede credinta si domeniul pe care ea il deschide cel al Revelatiei.
Prea repede socotita ca venind de la sine si cu totul naturala separatia intre credinta si ratiune se naste astfel intai dintr-un deficit de rationalitate dintr-o capitulare fara lupta a ratiunii inaintea a ceea ce e presupus de negandit.
Din acest somn al ratiunii se ivesc atunci cosmaruri ideologice.
Foarte repede cedam ratiunea nu intelege totul suntem nevoiti sa admitem spatii imense care ne raman de neinteles si irationale pe care le abandonam credintei si parerii si foarte repede renuntam definitiv sa mai gandim ceea ce am alungat deja din campul sensibilului.
S-ar putea sa pierdem din credinta tocmai pentru ca ne imaginam ratiunea incapabila sa inteleaga o parte si inca o parte decisiva chiar cea mai decisiva din ceea ce viata noastra ne face sa experimentam.
Ne putem pierde eventual credinta cum suna aceasta ciudata expresie pe care am mostenit-o dar cu siguranta nu pentru ca am castigat in ratiune.
In cazul gandirii crestine astazi credinta si ratiunea nu doar ca se contrazic mai putin ca oricand dar insasi problema presupusului lor conflict n-are nici un sens si nici macar n-ar trebui sa se puna
