Desteptamant in cinci ani de invatamant: satira Daca e sa ne luam dupa Caragiale - si nu vad de ce nuam face-o - poti umbla doua zile calare prin Bucurestisi sa nu dai de-un prost.
Precum in cartile anterioare (despre scoalasau armata), si acest al patrulea volum de proza umoristica,narand autobiografic anii studentiei clujene, propune uncadru rigid (al Conservatorului la care este admis tanarulabsolvent al liceului de muzica), cu cerintele si rigorile pecare le presupunea viata de student la sfarsitul anilor ’60.
Or, tocmai asta il face, l-a facut probabil dintotdeaunape autor sa se cabreze ca un cal naravas, pentru ca el nupoate functiona decat in spatiul libertatii....
Nu intamplator rimeaza cu "invatamant", darsi cu "mormant", silaba inchisa din finalul cuvantuluisugerand fie un invatamant funerar, caruia numai binei s-ar canta prohodul, fie o desteptare/desteptaciune insens invers - ca si in volumele precedente, si aici umorullui Paul Pruna are functie didactica, de corectare (prinexpunere) a moravurilor si mai ales a prostiei.
O a doua calitate intrinseca a scrisului sau e libertatea,valoare fundamentala care nu se negociaza in nicioimprejurare.
Ca oricare altul, siDesteptamant e un pact de lectura, un semn cu ochiulprin care naratorul ne sugereaza o anume directie delectura.
Frapeaza in scrisul lui un anumeneastampar lingvistic, o permanenta aplecare spre sotie,spre inventia lexicala sau comicul de situatie.
Se vede asta inca din titlu.
In termenii corectitudiniipolitice, asta s-ar numi discriminare pozitiva, un soi denombrilism dambovitean care ne-ar face, statistic, maiinteligenti decat alte natii.
Nu stiu daca asa stau lucrurile, stiu insa cu siguranta cae cazul lui Paul Pruna.
Desteptamant in cinci ani de invatamant: satira Daca e sa ne luam dupa Caragiale - si nu vad de ce nuam face-o - poti umbla doua zile calare prin Bucurestisi sa nu dai de-un prost
