Cum poate fi oare povestit ce se intampla in dialogurile acestea ale lui Platon, numite, dupa eroul lor, socratice? Caci aparent aici nu se intampla nimic.
Numar pagini:352Dimensiuni:14.5x20.5cmTip coperta:CartonataAn aparitie:2019Autor:Platon.
Iar rationamentul riguros se intersecteaza adesea cu imagini poetice, alegorii si mituri, care, toate laolalta, jaloneaza reperele condi tiei umane asa cum n-a facut-o nimeni altcineva vreodata.
Pe de alta parte, nu putini au recunoscut valoarea literara deosebita a dialogurilor – cu rastur nari neasteptate de situatie, personaje admirabil caracterizate, ironie subtila, uneori elan mistic.
Din punct de vedere filozofic, opera lui Platon a format temelia filozofiei europene, fie ca ea a fost urmata, comentata si dezvoltata, fie ca a fost combatuta.
Majoritatea dintre ele sunt dialoguri, si majoritatea dialogurilor l-au drept personaj principal pe Socrate, care dezbate cu feluriti interlocutori teme filozofice dintre cele mai diverse: etica, politica, religie, metafizica, psihologie, logica, iubire, fizica.
De la Platon ne-a ramas o opera impresionanta, cuprinzand 32 de scrieri considerate autentice.
Filozoful continua sa-si scrie opera si sa predea la Academie pana la moarte, in 347.
Nu reuseste sa-l converteasca la filozofie pe Dionysios II si, din nou, isi risca viata.
De aceea mai calatoreste de doua ori acolo, la invitatia lui Dionysios II, fiul si mostenitorul lui Dionysios cel Batran, mort intre timp.
Platon nu renunta insa la proiectul de a intemeia in Sicilia domnia filozofilor, despre care scrie in dialogul Republica.
Rasunetul acesteia va fi imens.
Revine la Atena si, in jurul lui 370, infiinteaza Academia, prima scoala superioara de filozofie si stiinte.
Aici intra in conflict cu tiranul Dionysios cel Batran si e expulzat fortat.
Platon se expatriaza pentru mai multi ani: calatoreste la Megara, apoi la Cyrene, in Egipt si, in fine, la Siracuza, in Sicilia.
Dar in 399 Socrate e condamnat la moarte de democratia recent restaurata pentru delict de opinie: ar fi introdus in cetate zei noi si ar fi corupt tineretul.
Intalnirea cu Socrate, al carui discipol devenise deja de cativa ani, i-a schimbat insa complet destinul.
De altfel, unchii sai, Critias si Charmides, il invitasera sa li se alature la guvernarea lor tiranica, care urmase capitularii Atenei inaintea Spartei, in 404.
Grete Tartler, „Mituri platonice“ (Romania literara, mai 2015) Nascut la Atena in 427 i.
Cr, intr-o familie de vaza, Platon parea menit sa se implice in politica.
Asa a inceput filozofia: povestind constiinta, punand in scena spectacolul ei prodigios.
Iar spectacolul unei minti care porneste la drum este un prodigium: exista oare minune mai mare decat sa vezi miscarea mintii cu ea insasi? Sa vezi ceva care lasa urma propriilor pasi nevazuti? Acest ceva care intreaba, raspunde, infirma orice raspuns, revine intreband din nou si ia act de stiinta nestiintei sale — este constiinta.
Vedem in schimb felul in care, intreband, gandirea intra in miscare.
La capatul fiecarei infruntari, care ii destrama partenerului de dialog — si deopotriva cititorului — iluzia ca ar sti ceva despre tema aruncata in discutie, nu ne alegem cu nici un raspuns.
Cum poate fi oare povestit ce se intampla in dialogurile acestea ale lui Platon, numite, dupa eroul lor, socratice? Caci aparent aici nu se intampla nimic
