Putini isi amintesc de inceputurile de poeta ale Anei Maria Sandu.
Mircea Cartarescu.
Sper ca acum, cand conditiile sunt coapte, poezia Anei Maria Sandu sa fie cea ar fi trebuit sa fie chiar de la inceput: o revelatie.
Dar dincolo de acest nucleu psihanalitic, frumusetea lui Chelbasan vine din prozaismul sau exact, din amestecul de povesti si biografii, din limbajul total depoetizat si, prin asta, capabil sa poarte in el poezia.
Fetita tunsa chilug din centrul cartii este un fel de Crypto, regele ciuperca, devitalizat si purtand in sine complexul sterilitatii.
Cel mai puternic sentiment este aici prietenia amoroasa dintre doua fete.
Lumea lui Chelbasan dezvaluie o feminitate gregara si invaluitoare, o sexualitate difuza, repulsiva fata de masculin, fantasma unui androginism latent.
Abia cu prezenta editie din Chelbasan sper ca va devei evident ca poeta scria acum zece-cincisprezece ani ceea ce doomiistii scriu azi: o imbinare de auto-fictiune impinsa pana in panzele albe si de expressionism atroce, o sinceritate sinucigasa, puterea de a genera imagini incarcate de psihism.
Cele trei poeme cuprinse in volumul Din amintirile unui Chelbasan, publicat acum zece ani, erau atat de neobisnuite ca formula, atat de inaintea vremii lor, incat, paradoxal, cartea a trecut aproape neobservata iar autoarea si-a gasit ulterior recunoasterea literara ca romanciera.
Putini isi amintesc de inceputurile de poeta ale Anei Maria Sandu
