E ca si cum ai intors cateva pagini din cartea fiintei.
Ce straniu e ca realizam aceasta exclusiv cand suntem adusi pe muchie de cutit, pe buza prapastiei, unde, prada iluminarii, intelegi totul; si de cum te desprinzi de exuberantele focuri de-acolo uiti o parte din ce-ai priceput, facand apoi efortul de a-ti aduce aminte. Ce zeitate si a slobozit mierea eretica in miezul labirintului care sunt? Carnea trecatoare a cui sunt, Doamne? Aura Christi.
Spatiile intermediare ne sunt casa si liman. (…) Traim intre lumi si rareori ne dam seama de aceasta.
Ceea ce numesti viata e vazut de tine din alt unghi, prin ochiul cuiva instrainat.
Parca esti la fel si, totusi, substantial diferit.
E ca si cand ai lasat in urma ta ceva crucial, de rascruce, care se impune sa fie valorificat, scos la suprafata firii, prospectat, descris, contemplat intr-o liniste de dincolo de lume, de dincolo de bine si rau, cand toate lucrurile se intrevad intr-o altfel de limpezime, care nu exclude de tot nici iubirea, nici setea de viata, nici dorinta de a ramane, de a intarzia in aceasta lume, cu deosebirea ca iubirea, setea de viata si dorinta de a ramane sunt – dupa acei ani, traiti la temperaturi imposibile – altfel, fiindca a intervenit o schimbare radicala si nebanuit de lenta in felul tau de a privi si de a vedea lucrurile.
E ca si cum ai intors cateva pagini din cartea fiintei
