„Infernul in traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumina una dintre acele «urme», sau «semne», de poezie si traditie literara ce pot fi trezite de textul dantesc in memoria culturala a cititorului, punand in dialog originalul cu limba «noua» care il gazduieste.
Aceasta poate reda viata – dupa cum afirma Walter Benjamin – acelor semnificatii latente ale originalului care ies la lumina doar prin contactul cu potentialul semantic al unei alte limbi, astfel incat intalnirea textului original cu noua limba ajunge sa fie chiar una dintre fortele vitale ce garanteaza «supravietuirea» marilor opere clasice in cultura tuturor timpurilor.“ – MIRA MOCAN .
Versiunea de fata ne arata, in felul acesta, ca traducerea poate deveni cu adevarat o «talmacire» (dupa cum ne aminteste Irina Papahagi, in Prefata ei, ca ii placea lui Marian Papahagi sa spuna), adica o operatiune hermeneutica, de interpretare, care stabileste o «relatie vie» intre original si textul «nou». „Infernul in traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumina una dintre acele «urme», sau «semne», de poezie si traditie literara ce pot fi trezite de textul dantesc in memoria culturala a cititorului, punand in dialog originalul cu limba «noua» care il gazduieste
