„Nu vreau sa fiu aici dar sunt. (tace) Te-am suparat?”.
Gata.
Acum mi-am dat seama si am vrut sa-ti spun.
Daca vrei sa vorbesti bine, daca nu, iar bine! Dar am vrut sa stii ca nimeni, in afara bunicului meu, nu m-a mai aparat pe lumea asta! Nimeni.
Poate si tu ai motivele tale; nu te intreb: te priveste.
Mint ca sa testez piata, mint ca sa ma apar.
E ca un test.
Spun asta ca sa par mai matura, mai serioasa, sa incerc oamenii.
Nu sunt in divort.
Nu am copil.
Pe ei i-am pierdut, si de atunci m-am pierdut si eu.
N-am stiut asta, pana nu am gasit un articol pe net; bunicul mi-a spus ca s-a refugiat: a plecat in Australia si nu s-a mai intors.
Tata, compozitorul, era mai mereu plecat, iar mama s-a aruncat de la fereastra unui hotel.
Pe mine m-a crescut bunicul.
Mama mea era foarte frumoasa si foarte ocupata.
Atat.
Trebuie sa vorbesc.
Acum, daca se mai intampla, le arat eu! (pune telefonul in buzunar)”.„Ce mai este?C – Nimic.
Ia sa vedem! (scoate telefonul mobil, il pune pe inregistrare, vorbeste) E o zi frumoasa, cu soare! Hai, hai, spune si tu ceva, vorbeste cu mine! (verifica si se aude: „E o zi frumoasa, cu soare, hai, hai, spune si tu ceva, vorbeste cu mine!”) Asa! Perfect.
Daca contiua farsa, am si eu dovada mea.
Nu vreau sa stau in locul asta! (da sa plece, dar se intoarce, se aseaza langa esarfa) Aha! Uite-o. „Nu vreau sa fiu aici dar sunt
