„Intelectualul don Quijote si-a parasit biblioteca si s-a angajat in reformarea lumii.
Il vad pe don Quijote peregrinand vesnic pe pamant in incercarea de a dezvraji lumea, asa cum il simt pe Iisus (si aici ma simt foarte aproape de Unamuno) coborand necontenit printre noi pentru a ne mantui.“ - Sorin Marculescu.
La o mai dreapta privire, fantasmagoriile lui don Quijote nu sunt in esenta rodul «nebuniei» lui, ci mai curand «nebunia» lui este o forma de lupta, un set de arme cavaleresti in incercarea lui de dezvrajire a lumii, de actiune solitara impotriva permanentei falsificari a marilor valori metafizice in mediul terestru.
Nici aceasta hotarare, nici «innebunirea» care a determinat-o nu sunt, in pofida oricaror discutii savante, altceva decat optiuni sau comportamente ale intelectualului dintotdeauna, dar mai ales din ultimele doua secole, cand acestui specimen uman specializat sa «inteleaga» lumea i s-a cerut tot mai imperativ sa iasa din biblioteca si sa «delireze» in numele unei ideologii. „Intelectualul don Quijote si-a parasit biblioteca si s-a angajat in reformarea lumii
