In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma.
Exista, chiar si foarte dureroasa, asa cum ni se pare ca este cateodata.
Ramona Ursu.
Dar asta nu inseamna ca ea nu mai exista.
Unii alegem, mai bine, sa nu o stim.
Ne da peste cap credinte, idealuri. de multe ori, ne doboara.
Atat.
Istoria e foarte cruda.
Conteaza doar ceea ce simtim.
Nu conteaza, de multe ori, ce date avem in fata noastra, nu conteaza nici ca putem verifa informatiile.
Cat de simplu e sa credem sau sa nu credem ceva.
Cam acesta era rationamentul in multe dintre mesajele primite de mine.
Din august si pana in octombrie 2016, perioada in care am scris aceasta carte, avand la baza si o ampla cercetare facuta in arhivele CNSAS, m-am gandit de foarte multe ori la cat de emotional ne judecam propria istorie.
Insa Cozma avea cum, se stia doar deja ca a fost „baiatul rau“ din timpul Mineriadelor.
Din start, Munteanu, „baiatul bun de la Universitate“, „nu avea cum sa fie sursa Securitatii“.
In baza unor informatii similare, am realizat ca multi dintre cei care au citit ceea ce am scris reactionau emotional.
Si de data asta am primit sute de mesaje, insa cele mai multe erau laudative.
Spre deosebire de „Mesia“ de la Universitate, „Luceafarul huilei“ nu a primit, insa, bani pentru informatiile cu care i-a ajutat pe securisti.
Desi demersul meu jurnalistic a fost identic cu cel pe care l-am urmat in cazul lui Marian Munteanu, dupa publicarea dosarului lui Miron Cozma, reactiile au fost, in mare parte, pozitive.
Cozma nu a colaborat in sensul legii cu Securitatea, adica nu a facut politie politica, dar a scris si semnat angajamentul prin care a devenit sursa „Paul“ si a dat note informative despre mineri, colegi de-ai lui.
Verdictul era la fel ca la Munteanu.
In cazul lui, CNSAS deja se pronuntase.
In 13 iunie 2016, tot in exclusivitate, tot in ziarul „Adevarul“, am publicat si dosarul de la Securitate al lui Miron Cozma
