Dreptul la propria imagine face parte din \'panoplia&\' drepturilor personalitatii, adica, acele prerogative intemeiate pe insasi natura omului, indisociabile si inerente fiintei umane.
Si astfel, numai intr-o permanenta cautare a echilibrului, a simetriei, proportionalului, congruentei, il vom putea intelege, aplica, apara, sau, in unele situatii, excepta, deroga..
Prezentul demers publicistic \'vede&\' in Dreptul la propria imagine o armonioasa impletire a sacrului cu profanul.
Inevitabil, prin \'neobosita&\' industrializare, imaginea omului s-a desacralizat, iar mijloacele prin intermediul carora acest drept va putea fi violat astazi au devenit, practic, aproape infinite.
Intr-adevar, treptat, lumea moderna a adus cu ea o incredibila \'explozie&\' imagistica - via \'desfraului&\' tehnologic - in fata careia conceptul de credendo vides (crezand vei vedea), prin parfumurile mistice pe care le exala, ramane, undeva, un apanaj exclusiv al initiatilor.
Intr-un context mai laic, s-a impamantenit cu o remarcabila extindere spatiala expresiunea, atribuita preponderent lui Confucius: \'o imagine valoreaza mai mult decat zece mii de cuvinte&\' (sau, forma \'scurta&\', o imagine face cat o mie de cuvinte).
Maiestuozitatea acestui pronomion a determinat chiar unii autorii sa transpuna in sfera juridica conceptul biblic al Imago Dei, astfel incat, mai departe, sa considere atingerea adusa dreptului la propria imagine ca un veritabil sacrilegiu, o profanare sau pangarire.
Dreptul la propria imagine face parte din \'panoplia&\' drepturilor personalitatii, adica, acele prerogative intemeiate pe insasi natura omului, indisociabile si inerente fiintei umane