Dialogam peste timp, timpi timpuri carte, culmea, cronofaga.
Iti zaresc doar contururile ambiguitatilor cenusii..
Esti dincolo de panoul de plexiglas.
Nu pari sa ma asculti.
Nu deschizi gura de teama sa nu ti se imprastie dintii peste tot.
Dresorul de cactusi e proteic, in paradigma lui functionala, te obliga sa supravietuiesti, chiar daca ai gura plina de sange: al tau sau al fiarei pe care incercai sa (i-)o domolesti.
Ti-o infigeai cu mana ta pana in adancurile carnii si te pipaiai din cand in cand, facandu-te tu pe tine sa urli de durere, numai ca sa te convingi ca fiara ta e acolo, de veghe.
M-am urcat taras, pe coate si pe genunchi, pana in dreptul ochilor tai, care nu privesc din prima in camp deschis.
Nu, nici vorba...
N-ai plecat de-acasa fara ea adanc varata in minte.
Ai atatat-o cand obosise.
N-ai lasat-o niciodata flamanda, asa cum nici sa doarma n-ai vrut s-o lasi.
In cazul tau, scepticismul e o fiara pe care ai hranit-o zilnic cu mancarea ei preferata, de cea mai buna calitate.
Zambetul s-a dus in jos, cu tot cu muchiile taioase ale plexiglasului rezistent la impact. „Toti suntem, intr-un fel sau altul, dresori de cactusi...”, dai sa zambesti, dar nu prea-ti iese.
Scepticismul asta a facut din tine un dresor de cactusi.
Resimtise lovitura.
Abia daca zareste ceva, dar nu se misca.
Cealalta jumatate se uita nedumerita.
Recul dureros.
O jumatate da sa faca un pas, dar se izbeste cu capul de panoul rezistent la impact.
Pune un panou de plexiglas, rezistent la impact, intre tine si tine.
Te metamorfozeaza, impotriva propriei vointe, in cateva fotograme.
Il resimti organic.
Scepticismul e o patologie nu doar a mintii, ci a ansamblului, in integralitatea lui.
Cred ca e chiar mai mult de-atat.
E asa cum spui.
Ai dreptate.
Inca astept, n-am aflat continuarea.
E o definitie care anticipa o dezvoltare de tip introspectiv, nu stiu daca justificativ sau, pur si simplu, enuntiativ. - Adriana Bogatu, Adrian Victor VankFragment din cartea "Dresorul de cactusi" de Adriana Bogatu, Adrian Victor Vank:"Textul imi sare drept in fata.
Pentru ca o asculti in casti, esti tu cu ea, te topesti in ea, intr-o zi o sa mearga ea cu castile tale in urechi pe strada, o vei metamorfoza intr-o fiinta care sa te substituie.
Dublezi cu muzica ta egoista («de ce egoista?», te-am auzit).
Tu plesnesti peste ochi realitatea, o faci sa vada stele verzi, apoi ii aplici si cateva injuraturi dintre cele care-ti fac urechile sa zbarnaie, tocmai ca sa nu lasi sa se vada ce simti.
Eu scriu, in felul meu, despre tot ceea ce simt sau am simtit vreodata.
Nu stii nici cat iti va ajunge aerul, nici cand va incepe sa erupa.
Pe de alta parte, e ca o calatorie spre miezul unui vulcan activ.
Asa a supravietuit: hranindu-se cu timp.
Dialogam peste timp, timpi timpuri carte, culmea, cronofaga
