„Cartea pe care joaca de la inceput Dumitru Tepeneag este aceea a (neo) avangardei.
Sunt timpuri fara glorie, grele, pentru avangardistii parizieni.“ - Marian Victor Buciu.
Productia artistica interna e suficienta, chiar excedentara.
Parisul, Franta, limba lui Jarry s-au dezobisnuit temeinic sa mai astepte scandaluri estetice de import.
Nu-i usor sa convingi o lume pentru care innoirile atat de frecvente au fost confiscate de traditie.
Exemplele lui Tzara, Isou, Ionesco, inimitabile, raman, la o analiza lucida a sanselor, doar consolatoare.
La Paris, in ianuarie 1971, descoperea o lume artistica diferita, dar cu dificultati diferite si deloc incurajatoare.
A fost firesc sa o inceapa la Bucuresti, intr-un moment de straniu, neasteptat si viclean experiment politic liberal-national-comunist, cand literatura romana renastea, in felurite chipuri, din cenusa realist-socialista. „Cartea pe care joaca de la inceput Dumitru Tepeneag este aceea a (neo) avangardei
