Florea Burtan este, prin excelenta, un poet aldragostei si al campiei, ambele purtatoare ale nemarginirii.
El incearca sa cuprinda in cuvinte tocmai acestsentiment al confruntarii cu necuprinsul.
Toate cararile intreaba de tine, O lunga iarna s-a asezat intre noi, O mana grabita, ce nu-mi apartine, Da ziua de maine cu un veac inapoi..
Stropul de vin, in cana ramas, S-a preschimbat in cenusa amara.
Am renuntat sa ma orientez dupa ceas, Imi este de-ajuns Steaua polara.
Unele - randuite in tandre perechi, Altele infasurate intr-un ziar.
Imi cercetez intamplarile vechi, Caut si ceva amintiri in sertar. - Horia Garbea Cararile intreaba de tine Toate ferestrele le-am inchis Usile - zavorate cu o mie de chei, Pe scaunul gol sta o parte din vis, Pe masa - lampa cu fitil si ulei.
In acest nouvolum iarna si frigul sint o presimtire a sfirsitului ce neumbreste permanent bucuria de a vietui, dar si acolopoate se afla un taram primitor, o adiere de vant, o speranta.
Ca un duhajuns la disperare, poetul alearga spre orizont, spreiubire si nu abandoneaza niciodata iluzia ca ele nu sevor departa sistematic, ci vor fi atinse.
Florea Burtan este, prin excelenta, un poet aldragostei si al campiei, ambele purtatoare ale nemarginirii.
El incearca sa cuprinda in cuvinte tocmai acestsentiment al confruntarii cu necuprinsul
