Marturisesc aici ca multa vreme n-am inteles de ce ma atragea Radu Petrescu, prozatorul si omul, cu care nu simteam sa am vreo afinitate deosebita, de ce accepta el cu atata aparenta nepasare sa-si piarda vremea in nesfarsite dezbateri, clarificari si polemici cu mine si prietenii mei (Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu si Ion Dumitriu), impreuna cu care il vizitam uneori.
Dar cine ar fi putut banui ca aceasta aflare impreuna va fi si ultima si ca la inceputul lui februarie 1982, intr-o zi extraordinar de luminoasa, cu multa zapada, imi voi gasi si eu un loc in cortegiul de pe aleea manastirii Cernica, urmand faptura neinsufletita a marelui prozator pe ultimul sau drum? - Gheorghe Craciun.
Nu-mi pot ierta nici acum nerabdarea si neatentia cu care participam la discutie. [οΎ…] imi amintesc, de asemenea, ultima noastra intrevedere, o seara din decembrie 1981, cand am ajuns in apartamentul de pe strada Pitar Mos mult peste ora convenita, stand apoi ca pe ace si uitandu-ma mereu la ceas, caci facusem rost de bilete la Calauza lui Tarkovski si n-as fi vrut in ruptul capului sa pierd un film ca acesta.
Marturisesc aici ca multa vreme n-am inteles de ce ma atragea Radu Petrescu, prozatorul si omul, cu care nu simteam sa am vreo afinitate deosebita, de ce accepta el cu atata aparenta nepasare sa-si piarda vremea in nesfarsite dezbateri, clarificari si polemici cu mine si prietenii mei (Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu si Ion Dumitriu), impreuna cu care il vizitam uneori
