Sa nu radeti... - Raluca Feher.
Si tot nu ma simt mai bine.
Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatra la rinichi. - Florin Iaru, scriitor Sa nu razi :( este o carte despre mame si fiice, multe mame si multe fiice care au ajuns sa semene cu mamele lor, femei neterminate si femei neincepute.
Iar acest spectacol de cuvinte in miscare ascunde ceva imobil: omul, incapabil sa evadeze dintr-un destin nesuferit.
Ceea ce insa o deosebeste fundamental de tomurile care vestesc sfarsitul lumii e tonul.
Pe scurt, nu ofera nicio speranta.
Este un roman, dar si o carte de povestiri, de memorii, o carte dusa cu capul.
Adica doua: autoarea si eroina ei, Diana, care povesteste fara sa mai scoata un cuvant (ar fi si greu, cu o funie in jurul gatului!) istoria esecului personal.
Cartea de fata este o Feher la patrat.
Oamenii supravietuiesc in zeci, sute de lumi cu care sunt obligati sa negocieze si carora li se supun, pana la urma.
Dupa ce citesti, te prinzi ca lucrurile pe care te-ai bazat toata viata stau invers.
Ca e departe, ca e aproape, lumea e altfel, dar la fel peste tot: dusa cu capul.
Iar ceea ce gaseste e, fara exceptie, absurd, vesel sau doar infricosator.
Dupa ce i-am citit cartile, stiu ca e o povestitoare dusa cu capul care deschide la nesfarsit cutiutele lumii, cautand un inteles.
Si anume: sa te bucuri si sa dai mai departe literatura de foarte buna calitate! - Cristian Patrasconiu, jurnalist cultural Unii ar spune ca Raluca Feher e o publicitara care a vazut lumea.
Si sa dai mai departe.
Fiindca despre literatura pe care o face Raluca Feher, cu o siguranta de sine extraordinara, cu nerv, cu o taietura a frazei care tinde spre o (binevenita pentru proza) precizie de tip chirurgical, si, ingaduiti aceasta, cu gratie si sarm, se poate spune imediat si bine-meritat: sa nu razi, sa nu plangi, sa intelegi; dar si sa admiri, sa te bucuri.
Ceva care, intre altele, ne indeamna sa parafrazam formula invocata mai sus.
Si, de fapt, ce avem noi aici? Ceva consistent si, pentru literatura de azi, luminos si incitant. - Mihaela Miroiu, filosof, scriitoare Pentru proza pe care ne-o propune Raluca Feher putem prelua, intr-o formula redusa, ceea ce a spus candva un ganditor care a marcat istoria reflectiei: sa nu razi, sa nu plangi, doar sa intelegi.
Elibereaza.
Doare, exaspereaza.
Sa nu razi :(( este o experienta limita, ascunsa de obicei de mituri si taceri.
Personajul dupa care tanjim pana la streangul in care ne atarnam propria neputinta.
Personajul acela lipsa din cultura noastra mioritica.
Cordonul ombilical netaiat la timp de sabia Liberului Arbitru.
Dar cred ca veti simti, trai, intelege mai bine fatal/ismul.
Nu o sa radeti.
Nu.
Pantec si mormant.
Tellus Mater.
Mama, Gaia, Glia.
A ta, Buricul absolut al pamantului.
Fiindca virtutea principala pe care o corcolesti la piept este despre ce nu esti si ce nu poti, intr-o lume care conspira impotriva ta.
Fiindca ai numai raspunsuri si nicio intrebare.
Pe care nu stii sa le dai, fiindca ai pus re-ul inaintea sentimentului.
Ca nu sta drepti, la ordinele tale.
Ura ca nu esti cenusareasa, oricati pantofi ai, ca universul nu se oranduieste in cercuri concentrice de rasplati.
O iubire materna, ca o ura grea.
Cartea asta doare, exaspereaza.
Dar nici nu o sa puteti.
Sa nu radeti..
