De ce marinarie, de ce marea? Cred ca mergem pe mare pentru a descoperi ultimul taram necunoscut: noi insine.
Uneori in contrast, altadata in deplina armonie cu starile traite, imaginile arata lumea vazute de pe \'\'cealalta parte\'\' a tarmului, intr-o perioada cand intreaga lume s-a oprit..
Cartea este o suma a trairilor mele in acea perioada de nesiguranta, o perioada care m-a facut sa imi amintesc multe alte momente traite pe mare si sa reevaluez unele alegeri facute. - Cezar Gabriel Popescu Aparuta ca rezultat final al unui proiect fotografic documentar inceput in 2017, dedicat vietii pe mare, cartea a demarat sub forma unor postari scurte pe un grup de fotografie online si a continuat ca un Jurnal in cadrul unei reviste online de fotografie, pe cea mai mare parte a anului 2020, de la inceputul perioadei de lockdown si pana in toamna anului, timp in care am fost blocat la bordul navei, in Brazilia.
Viata mea pe mare.
Si, desi este rezultatul celor 7 luni petrecute izolat la bord in timpul pandemiei, insumeaza o viata de trairi.
Intamplator sau nu, aceasta carte apare cand se implinesc 23 de ani de la primul pas pe puntea unei nave.
Pentru ca poti scoate marinarul din furtuna, dar nu poti scoate furtuna din el.
Cand Ea te cheama, raspunzi.
Apusurile si rasariturile, furtunile, fiecare cicatrice capatata in serviciul ei.
Sa iubesc tot ce imi ofera.
Marea m-a invatat sa o iubesc asa cum este ea.
Port in mine bucatele din toate locurile prin care am fost.
Si sunt facut din vant si val si scoici.
Pentru mine, marinaria a fost o ocazie sa descopar din ce \'\'aluat\'\' sunt facut.
Ori fugi de ea, ori o cauti toata viata.
Marea, ori o iubesti ori o urasti.
In relatia asta nu exista zone gri, totul e alb sau negru.
Inseamna un angajament pe viata cu marea, acceptarea unei relatii furtunoase cu o iubita nabadaioasa.
Marinaria inseamna izolare, singuratate, efort fizic si psihic, inseamna ore lungi de munca, inseamna asteptare, nervi intinsi la maxim, inseamna lipsuri, inseamna anonimat. limitele noastre.
Aici, pe bucatile astea de metal plutitor, in fiecare zi, fie in intunericul puntii de comanda sau in caldura si zgomotul camerei masini, respirand aerul sarat sau vaporii de combustibil, fortam in continuare limite...
Aici, pe mare, renastem.
Aici, pe mare, descoperim din ce suntem facuti cu adevarat.
Stim limitele lumii fizice mai bine decat ni le cunoastem pe ale noastre.
De ce marinarie, de ce marea? Cred ca mergem pe mare pentru a descoperi ultimul taram necunoscut: noi insine
