\'\'Ma intreb daca ar fi putut fi altfel.
Poate ca le va fi de folos, poate ca nu, dar asta sa decida ei.\'\'.
Oamenii de acum nu au habar, nu pentru ei las marturia aceasta, ci pentru urmasii urmasilor lor, ca adevarul sa se afle si sa se stie.
De planul lui Iosif s-a ales praful, ca si de revista, ca si de mine, ca si de toata lumea noastra, care s-a risipit ca fumul.
Am urmat fara teama drumul pe care mi l-a lasat cu limba de moarte, am facut tot ce trebuia facut, tot ce a crezut Iosif ca trebuia facut, dar, din pacate, drumul n-a dus nicaieri, iar razboiul le-a stricat pe toate.
Datorita lui Iosif am cunoscut mii de oameni in acesti 36 de ani de casnicie, iar pe cativa, poate cei mai importanti, i-am cunoscut dupa ce el s-a dus.
Daca nu eu, cine? De ar fi sa pun pe hartie chiar totul, nu mi-ar ajunge o viata, iar eu nu mai am la dispozitie decat cateva zile, poate o saptamana, poate o luna, nu stiu.
O molie norocoasa, care a stins trei torte pana sa se stinga ea insasi, dar uite ca nu m-am stins de tot si n-am sa ma sting pana nu termin de scris ce trebuie scris.
Atunci nu stiam cum eram, dar acum stiu: o molie care zboara spre torta.
Pentru ca nu pot iubi un barbat fara un vis.
M-as fi plictisit repede de el.
Daca nu facea ce-a facut, eu nu l-as fi iubit.
Un om ca Iosif nu sade pe cuptor, asteptand sa treaca timpul, dar nu de asta am fost o proasta, ci pentru ca nu ma cunosteam pe mine insami.
Am fost o proasta, o femeie proasta.
Multa vreme am visat la asa ceva, la un Iosif altfel, care sa stea numai cu mine si sa ma iubeasca, iar eu sa ma bucur de el.
Sa fim noi doi, pur si simplu, fara vreo -lupta nationala-, fara stradaniile de ridicare a poporenilor, fara participarile la intruniri si fara onorurile publice care au venit cu timpul.
Iosif si cu mine sa traim fericiti, fara revista, departe de luminile notorietatii. \'\'Ma intreb daca ar fi putut fi altfel
