„«Elegia pentru uman» din cartea de fata e oficiata pentru omul filo-uman, cel invins de toate ideologiile, victima perfecta a tuturor totalitarismelor, omul hacuit de texte (fiindca totalitarismul e Textul care ajunge sa fie pus in practica), dar pentru care nicicand ideile nu devin mai importante decat oamenii, pentru care empatia si atentia la celalalt sunt insesi conditiile lui de existenta.
Era cumva natural ca literatura sa fie in avangarda acestei «elegii pentru uman».
Fara revolutiile lor estetice, literatura ultimului secol e de neimaginat.“ (Radu VANCU)Ilustratia copertei: Ioan Iacob, portret (detaliu).
Acesti scriitori au inteles literatura ca pe o carare inspre uman, inspre un luminis aflat la marginea istoriei, departe de modernitate si de infernurile ei estetice si politice, in care omul sa aiba ragazul de a reinvata sa fie uman.
Au existat minti care au refuzat sa valideze silogismele modernitatii impotriva omului; care au gasit inacceptabil ca modernitatea, initiata in numele libertatii, egalitatii si fraternitatii omului, sa ajunga sa nege punctual fiecare dintre aceste trei concepte-promisiuni – pentru ca, in cele din urma, sa nege omul insusi.
Pe de o parte, fiindca literatura si umanul sunt coextensive, si a fost o enorma greseala strategica a modernitatii sa incerce sa-si alieze literatura la cruciada ei anti-umana. „«Elegia pentru uman» din cartea de fata e oficiata pentru omul filo-uman, cel invins de toate ideologiile, victima perfecta a tuturor totalitarismelor, omul hacuit de texte (fiindca totalitarismul e Textul care ajunge sa fie pus in practica), dar pentru care nicicand ideile nu devin mai importante decat oamenii, pentru care empatia si atentia la celalalt sunt insesi conditiile lui de existenta.
Era cumva natural ca literatura sa fie in avangarda acestei «elegii pentru uman»
