Daniel Ciurel abordeaza, intr-o maniera proaspata si tentanta, un sector relativ putin investigat al creatiei eminesciene: cel publicistic.
Din perspectiva apelurilor persuasive, satira mizeaza prioritar pe ethos, polemica este centrata pe logos, in timp ce pamfletul recurge prioritar la pathos.
MARIANA CERNICOVA-BUCA.
Inarmat cu achizitiile criticismului retoric traditional si ale neoretoricii, cu lecturi extinse in domeniul argumentarii mediatice, cu o cunoastere exemplara a tehnicilor jurnalistice de persuasiune, Daniel Ciurel identifica intr-un corpus vast de texte strategiile retorice abordate de Mihai Eminescu de-a lungul carierei sale de publicist.
Forta persuasiva a articolelor eminesciene, demonstreaza autorul, provine din credibilitatea si autoritatea discursului (ethos), din apelurile la pasiunile audientei (pathos) si din structurarea logica a argumentelor (logos).
Ethos-ul se manifesta prin Strategii retorice precum: asumarea diverselor persona, argumentele autoritatii, strategiile citarii si strategiile prevenirii.
Cititorul acestei carti poate descoperi cum Eminescu isi asuma diverse ipostaze retorice, intre dimensiunea stiintifica, pozitiva, savanta, cu trimitere la logos, cea vizionara, profetica, tributara pathos-ului si pana la atitudinea satirica sau didactica, vizand ethos-ul.
Pathos-ul se manifesta prin procedee precum sermo (oralitatea), strategiile dialogice si interogative, strategiile comuniunii, amplificarea retorica si strategiile reprosului si amenintarii.
Argumentarea retorica (logos) apeleaza la rationamente verosimile prin deductie, inductie, analogie si metafora.
Cele trei mari articole de doctrina (Influenta austriaca asupra romanilor din Principate, Icoane vechi si icoane noua si Studii asupra situatiei) corespund celor trei etape ale publicisticii eminesciene, continand esenta gandirii lui sociale si politice, dar cuprind si principalele structuri retorice din opera jurnalistica.
Demersul critic se incheie cu analiza strategiilor satirice, polemice si pamfletare, partea cea mai vie a publicisticii eminesciene, o adevarata literatura de idei.
Daniel Ciurel abordeaza, intr-o maniera proaspata si tentanta, un sector relativ putin investigat al creatiei eminesciene: cel publicistic
