Poetul realizeaza prin poezia sa juvenila o privire retrospectiva asupra unor momente efervescente de tinerete, de trairi dureroase in care amintirea iubitei, ramasa intr-un trecut incert, il urmareste la fiecare pas. (Rodica SCUTARU-MILAS).
Tonalitatea, constructia lucrarilor din acest volum de debut anunta un glas poetic ce va fi tot mai remarcat, in ciuda revenirii la stilul liric-romantic.
Volumul formeaza un tot unitar, dand senzatia de caleidoscop al iubirii.
Poeziile lui Mihai Adrian introduc cititorul intr-o atmosfera de emotivitate si amintiri izvorate din interiorul zbuciumat, incarcat de angoase si asteptari.
De asemenea, masura, in general, e pastrata si se percepe un anumit ritm interior care creeaza o forma de incantatie.
Versurile au rima alba, grupate in strofa.
Ca forma de incadrare a framantarilor a folosit imbinarea dintre poezia clasica si cea moderna.
Poezia tanarului poet e simpla, fara incarcaturi artistice, dar plina de viata, de zbucium, de trairi intense, penetranta.
Cititorul participa cu emotie prin labirintul trairilor a caror respiratie incarcata emana o atmosfera de tristete apasatoare a indragostitului ce percepe prezenta iubitei in tot ceea ce-l inconjoara.
Poeziile par a fi o invocare a iubitei pierdute, a carei umbra il urmareste pretutindeni.
Eul liric al autorului incizeaza fiecare spasm.
De fapt, asistam la o poveste de iubire traita de unul singur, intr-un zbucium continuu.
Poetul realizeaza prin poezia sa juvenila o privire retrospectiva asupra unor momente efervescente de tinerete, de trairi dureroase in care amintirea iubitei, ramasa intr-un trecut incert, il urmareste la fiecare pas
