Daca ideea de agape este ca un parau care, in istoria crestinismului, curge pe un fagas extrem de ingust, iar uneori pare ca se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsa din albie, matura totul in urma lui si, de aceea, nici nu poate fi stavilit teoretic si incadrat sistematic, iar cand patrunde in crestinism cauta sa clatine agape si sa-i ia locul.
LEWIS. - C.
S. - ANDERS Nygren Marele merit al lui Nygren este, dupa parerea mea, faptul ca ne-a dat un nou instrument de gandire: e atat de convenabil si de edificator sa putem vorbi (si deci gandi) despre cele doua elemente ale iubirii sub forma Eros si agape.
Ce nu va fi cucerit de iubirea-agape care se daruieste neconditionat nu poate fi cucerit deloc.
Eros-ul constata valoarea obiectului sau si-l iubeste, agape isi iubeste obiectul si prin asta ii creeaza valoarea.
Eros-ul isi are temeiul in calitatea, frumusetea si valoarea obiectului sau, nu e spontan, ci dobandit si motivat; agape e suverana fata de obiectul ei, se indreapta "si spre cei rai, si spre cei buni", e o iubire spontana, curgatoare, lipsita de motivatie.
Eros-ul e in primul rand iubirea omului, ale carui chip si asemanare le poarta; agape poarta chipul si asemanarea iubirii lui Dumnezeu, caci "Dumnezeu este agape".
Eros-ul vrea sa-si castige viata, sa devina divin, nemuritor, agape traieste viata lui Dumnezeu, indrazneste "sa-si piarda viata".
Eros-ul e iubire egocentrica, cea mai inalta, mai nobila si mai sublimata afirmare de sine a omului, agape e iubire dezinteresata, "nu cauta ale sale", e daruire de sine.
Eros-ul e stradanie, agape e har.
Eros-ul e calea omului spre Dumnezeu, agape e calea lui Dumnezeu spre om.
Eros-ul tinde in sus, agape coboara.
Eros-ul e dorinta, nazuinta, agape e jertfa.
Istoria ideii de agape se afla in fata noastra ca o drama plina de suspans, care, s-ar putea spune, alcatuieste povestea de culise a istoriei crestinismului.
Dimpotriva, e un proces in decursul caruia motivul agape intalneste mereu si mereu motivul eros, iar itele lor sunt atat de intretesute, incat e aproape cu neputinta sa le despartim clar.
Istoria motivului crestin al iubirii nu se poate schita drept o singura linie continua.
Daca ideea de agape este ca un parau care, in istoria crestinismului, curge pe un fagas extrem de ingust, iar uneori pare ca se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsa din albie, matura totul in urma lui si, de aceea, nici nu poate fi stavilit teoretic si incadrat sistematic, iar cand patrunde in crestinism cauta sa clatine agape si sa-i ia locul
