Personajele isi spun povestile, isi soptesc dorurile si uneori isi asteapta mantuirea. -Mihai-Bogdan MARIAN.
Viata inseamna chin!” , aratandu-ne totusi ca exista o cale catre izbavire, aceea de a asculta copilul din noi, fara a-i trada si perverti inocenta, acea inocenta care ne ajuta sa ne intelegem pe noi si pe ceilalti, sa iertam, sa daruim si sa ne daruim.
Si, tot asa, in final, povestea croita de Daniela Simulescu vine sa ne releve un adevar pretios, si anume ca viata ofera fiecaruia experientele de care are nevoie si pe care, mai mult sau mai putin constient, le cauta sub iluzia unui liber arbitru, a carui „vointa” oscileaza permanent intre principiul placerii si cel al realitatii, ambele cochetand, mai mult sau mai putin sagalnic, cu ereditatea, zestrea genetica si, implicit, cu un anumit statut social, mostenit de protagonistul de referinta.
Cartea de fata ne introduce in mijlocul unei povesti sau, mai bine spus, al unor povesti existentiale, care ne semnaleaza ca viata ni se desfasoara sub spectrul fatalitatii faptului ca „dorintele ne inseala, timpul ne tradeaza, iar moartea isi rade de grijile noastre.
Fiecare dintre aceste personaje pare ca isi are dreptatea lui si, in acelasi timp, fiecare dintre ele totusi se afla intr-o eroare profunda, care il indeparteaza de lumina si il arunca in tenebrele unei existente zbuciumate si nefericite, posedate de demoni ai remuscarii, ai ratacirilor printre amintiri si iluzii destramate, dar si egoista si plina de indiferenta fata de ceilalti.
Si totusi, dincolo de a fi doar un roman care si-a propus sa confirme toate stereotipurile si prejudecatile negative cultivate in timp despre barbat si femeie, rasturnand imaginea ideatica a basmului clasic in care „printul” isi intalneste „printesa”, iar animus si anima realizeaza conjunctia unei totalitati spirituale aducatoare de fericire pana la adanci batraneti, cartea de fata vine sa surprinda complexitatea si imprevizibilitatea naturii umane, care poarta in ea o urma de divinitate, ce o poate calauzi, chiar si atunci cand totul pare pierdut, pe drumul catre lumina, care nu inseamna neaparat ascensiunea sociala, ci mai degraba intelegerea si iertarea, fara de care nu ar fi posibila impacarea cu sine si cu ceilalti.
Un roman psihologic, intre paginile caruia Daniela Simulescu contureaza personaje complexe, incrancenate in propriile aspiratii, care oscileaza intre un ideal subiectiv, discutabil, si o realitate inselatoare si difuza.
La prima vedere, ar putea parea ca autoarea ne asterne in fata o lume banala, a parvenitilor, populata de indivizi incarcati de ipocrizie, purtandu-ne prin universul psihologic si emotional, atat de amanuntit si profund reliefat, al unor personaje avide de putere si de statut social, care nu au nicio retinere in a-i insela pe ceilalti, fara a-si da seama ca, de fapt, se inseala pe ele insele. este o carte despre oameni si societate, despre existenta si lume, dar si despre cum fiecare isi poarta propria singuratate printre semenii sai, calauzit de dorinte mai mult sau mai putin desarte.
Fascinatia iubirilor trecute ...
O cautare asidua, care pune la incercare si caleste caractere, care duce la descoperirea pasiunilor si elibereaza.
Cartea vorbeste despre emotiile umane, reinventare si speranta, despre devenire, cautarea sinelui si efortul fiecaruia de a-si gasi locul intr-o lume aparent indiferenta.
Sunt oameni obisnuiti care isi traiesc viata printre alti oameni obisnuiti.
Traiesc drame si isi doresc iubirea.
Vor sa fie intelese, iertate, au asteptari si dorinte.
Personajele isi spun povestile, isi soptesc dorurile si uneori isi asteapta mantuirea
