Când a scris
Romanul Oxfordului, Javier Marías nu era pregătit pentru felul în care realitatea avea să invadeze ficțiunea. În definitiv, nimeni nu moare fără să lase o urmă cât de mică.
Această carte constant surprinzătoare, cu divagații strălucite, trece fără efort de la narațiunea plină de virtuozitate la autobiografia intimă, de la marile momente ale istoriei – câmpurile de bătălie de pe Somme, Spania sub Franco – la bizarele și înduioșă toarele tipare de viață măruntă.
Poate că poetul minor din anii ’30 John Gawsworth sau nefericitul romancier Wilfrid Ewart nu sunt chiar atât de uitați pe cât credea Marías. În
Fața întunecată a timpului, Marías recurge la efectele tulburătoare pe care le-a produs
Romanul Oxfordului asupra vieții sale pentru a iniția o meditație extraordinară asupra caracterului tranzitoriu, efemer și fragil al vieții și a felului în care realitatea se contopește cu ficțiunea.
Persoane reale s-au identificat în personajele fictive, cititorii l-au confundat pe autor cu naratorul, iar un poet minor englez, menționat în trecere, și-a atribuit o prezență atât de extinsă în viața lui Marías încât scriitorul a sfârșit prin a moșteni de la acesta legendarul regat caraibian Redonda.
Când a scris
Romanul Oxfordului, Javier Marías nu era pregătit pentru felul în care realitatea avea să invadeze ficțiunea
