N-o cheama nici Violeta, nici Lacramioara, nici Camelia.
Ea era singura Sakiz Sardunya din intreg universul.
Copilul cu numele cel mai ciudat de pe tot globul.
Si nu ii placea deloc, dar deloc numele ei....
Adevarul e ca nu credea sa mai existe vreo fata ca ea, fie ea si extraterestra.
O Sakiz Sardunya extraterestra care semana cu ea, dar care avea pielea de un verde ca al soparlelor, urechi mari, ochi care se aprind si se sting ca becurile...
Dar apoi renuntase sa se mai gandeasca la asa ceva.
Cu toate acestea, sperase ca pe undeva pe sus sa vada plimbandu-se o fata pe care o cunostea.
Bineinteles, stia ca stelele se afla la mare distanta.
Privise cerul, cateva seri la rand, cu atentie.
De exemplu, cand tu plangi aici, geamanul tau plange acolo; cand tu razi aici, geamanul tau rade acolo.
Subiectul asta ii atrasese atentia.
Ca, orice ar face omul aici, geamanul lui de pe alta planeta face acelasi lucru.
Uneori i se parea chiar ca e singura pe intreg pamantul.
Intr-una din cartile pe care le citise a aflat ca toata lumea de pe pamant ar avea un seaman in spatiu.
Era singura.
Decat sa am prieteni falsi, mai bine ma joc singura , zicea Sakiz Sardunya.
Nu trebuie sa razi de prietenul tau doar ca sa fii la fel ca ceilalti.
Atunci inima ei era ranita.
Nu asa e o prietenie adevarata.
Dar apoi Sakiz Sardunya observa ca si acest nou prieten s-a alaturat celor care radeau cand ii auzeau numele (sau chicotea pe margine).
Timp de cateva zile, totul era frumos.
In pauze umblau impreuna, la masa de pranz stateau alaturi, isi destainuiau secretele.
Iar Sakiz Sardunya ce putea sa faca? Asculta neputincioasa.
Uneori se intelegea bine cu un coleg sau vreo colega.
Virsta recomandata: 10+Traducere din limba turca de Sunia Iliaz AcmambetCu ilustratii de Zafer OkurFragment din cartea Fetita careia nu-i placea numele sau de Elif Shafak: Baietii obraznici din clasa inventasera si cateva versuri cu rima:Ploua, suvoaiele zagazurile-si sparg,Sardunya din glastra priveste pe fereastra.
Apele se revarsa, barcile nu mai ies in larg,Sardunya isi bea apa in glastra.
Ori de cate ori ploua, ei cantau acest cantecel.
Exact in acel moment s-a auzit o voce...
S-a indreptat spre iesire.
Dupa Cuore avea sa vina din nou alta data.
Si-a luat inima in dinti si a pus globul in ghiozdan.
Trebuia sa-l descopere.
Dar o voce launtrica ii spunea ca acel obiect ciudat ascunde un secret.
Sakız Sardunya s-a dat speriata inapoi.
Pietricelele de pe glob au inceput sa pilpiie.
In momentul acela s-a intimplat ceva ciudat.
Si, oricit il zgindarise, nu-l gasise...
Poate ca avea un compartiment ascuns.
Daca insa te gindeai la greutatea lui, nu parea gol.
Dar inauntru era gol.
Cind il apucai exact de la mijloc, adica de la linia Ecuatorului, se deschidea ca o cutie cu capac.
Granitele tarilor fusesera trasate cu pietricele de diferite culori care pilpiiau.
Pe el se vedeau marile, riurile, lacurile, muntii si vulcanii.
Era mai mare decit o portocala, mai mic decit un pepene galben.
Numai ca nici ele, cartile, nu-s prea fericite pe lume: printre atitea jocuri video si desene animate de la televizor, copiii au uitat sa mai asculte si sa mai inventeze povesti, asa ca tarimul lor fermecat e in primejdie.
Muscata Curgatoare e tare speriata: doar n-o sa fie ea singura in stare sa-l salveze, nu? Era un glob pamintesc iluminat.
Fetita nu are frati sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sint cartile, singurele care nu rid de numele asta curios.
Parintii ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adica Muscata Curgatoare, o floare care n-are alta treaba decit sa atraga pasarile colibri.
Cit e ea de inteligenta, de curajoasa si de plina de imaginatie, se impiedica si se intristeaza mereu de un singur lucru: numele sau, care nu-i place nici in ruptul capului.
N-o cheama nici Violeta, nici Lacramioara, nici Camelia
