Intr-o zi, genialul meu profesor de teatru, unicul Dem Radulescu, mi-a pus o intrebare surprinzatoare: -De ce citesc o carte, draga Dan Puric? -Ca sa deveniti cult, domnule profesor! i-am raspuns eu imediat.
Decorat cu Ordinul N.
A străbătut lumea cu spectacole pe care le-a regizat şi a fost răsplătit cu numeroase premii, atât în străinătate, cât şi în România: Premiul Golden Arena , la Festivalul Internaţional de film de la Pola Iugoslavia, pentru rolul principal din Broken Youth
Premiul special la cel de-al doilea Festival al Pantomimei de la St.
Croix – Elveţia
Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program
Premiul Constantin Tănase , la Festivalul Umorului pentru rolul principal din Omul care a văzut moartea .
Din 1988 este actor la Teatrul Naţional I.
L.
Caragiale din Bucureşti şi societar de onoare, din 2001.
Dem Rădulescu, a jucat trei ani pe scena Teatrului Mihai Eminescu , din Botoşani.
După ce a absolvit, în 1985, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa prof.univ.dr. Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959, la Buzău.
Demnitatea nu se invata intr-o lectie ci se deprinde din prima pana in ultima clipa a vietii.
Decupajele de viata, poeziile, portretele, intamplarile relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregatitoare fac lectura, aparent, usoara. Dar, abia dupa ce inchizi cartea, ii intelegi mesajul fascinant.
Cu o scriitura simpla dublata de umor si ironie, autorul cartii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se cauta pe sine dar care, in esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Intalnirea este o marturisire despre felul cum poti sa fii surprins intr-un imperiu al uratului de ghiocelul frumosului. Structurata in sase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisa la persoana intai, este confesiunea unui om care se bucura de fiecare rasarit de soare si care, cu sensibilitate dar si cu luciditate, redescopera, pentru sine dar si pentru noi, reperele necesare oricarui roman: mama, pamantul si martirii neamului.
Numai ca nu mai avem aceasta capacitate de a recunoaste frumosul din noi.
Suntem reeducati astfel incat sa ne blestemam conditia de romani, sa purtam cu umilinta aceasta haina pe care Dumnezeu a dat-o fiecarui neam prin care este un popor aparte. Omul frumos se afla printre noi, el doar trebuie sesizat, recunoscut. Poate ca acesti oameni frumosi suntem noi si am uitat.
De ce a scris Gheorghe Bratianu ca poporul roman e un miracol? De ce nu a spus ca e un gunoi, cum fac cei de acum, care l-au decapitat si pe Eminescu? Scormonesc vulgaritatea in operele lui ca sa-l desacralizeze, sa-l biologizeze pe scriitorul despre care Cioran spunea ca si Buddha ar fi gelos pe biografia lui.
Eu, la fel, m-am indragostit de Romania, nu din vazute, pentru ca iti vine sa te sinucizi daca iesi acum pe strada, ci din ce-am citit si din ce mi-au povestit altii despre ea.
El s-a indragostit de Dulcineea nu din vazute, ci din auzite.
Depinde prin ce ochi o privesti.
Daca privesti prin ochii lui Don Quijote, vezi o tara cu o taina imensa, capabila sa daruiasca si celorlalti.
Un destin aproape tragic.
Contrazice flagrant ratiunea omeneasca, ascultind de o alta ratiune, de cea a lui Dumnezeu Dan Puric Daca privesti Romania prin ochii lui Sancho Panza, un taran plin de vitalitate, cu simtul realitatii, vezi un ghetou neocomunist, fara perspectiva politica, fara viitor, traind o confuzie si o improvizatie totala.
Ea este un paradox izbavitor ce anuleaza in chip firesc instinctul de conservare atunci cind este vorba de apararea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel in mod nebanuit din lantul cauzal al naturii, aducindu-ne o natura superioara.
Ne salveaza de la inecul istoric.
Cel mult, amana. Specia nu are prieten, ci concurent! Iar specia culturala, oricat de rafinata ar fi, n-are nimic de a face cu spiritul crestin… Constiinta martirica este este profund salvatoare. -Nu, draga Puric! Eu o citesc ca sa nu-ti dau un pumn in gura! Ti-l dau dupa ce o citesc! Si asa am aflat ca, de fapt, cultura nu mantuie.
Intr-o zi, genialul meu profesor de teatru, unicul Dem Radulescu, mi-a pus o intrebare surprinzatoare: -De ce citesc o carte, draga Dan Puric? -Ca sa deveniti cult, domnule profesor! i-am raspuns eu imediat
