EU SUNT CEL CE ESTE.
Tot astfel, în pictură, concepția sa era fundamentată pe ideea pătrunderii veșniciei divine prin contemplarea realității vizibile..
Rugăciunea Părintelui Sofronie este locul de întâlnire a două realități: Dumnezeul Cel Viu și viața acestei lumi.
Contribuția sa în iconografie este reîntoarcerea la esențial, redarea unui mesaj minimalist, concentrându-se pe elementele importante: persoana – și cea reprezentată în icoană, și cea care o privește, inspirând o relație vie între acestea.
Toate acestea reflectă calea sa unică și evoluția sa, pornind de la avangarda rusă din anii 1920, trecând printr-o perioadă intensă de căutări spirituale care l-au condus la Hristos, și culminând cu expresia iconografică a descoperirilor sale de o viață întreagă...
Arhimandritul Sofronie Icoanele pictate de părintele Sofronie, stilul său pictural, cât și concepția sa despre iconografie au un caracter foarte personal.
Iar noi, la rândul nostru, însetăm de acest dar.
Ioan 10, 10). Și El Însuși caută să fie împreună cu noi, să ne împărtășească belșugul vieții Sale (cf.
Pământul, întregul univers, Îl vestesc: „Cerurile și pământul Îl laudă, marea și toate câte se mișcă în ea” (Psalmii 68, 38).
Plictiseala de moarte a impersonalului ia sfârșit.
Asemănătorul recunoaște asemănătorul.
Cunoașterea Dumnezeului Personal poartă un caracter personal intrinsec.
Dacă până atunci era înclinat să vadă pretutindeni procese naturale determinate, acum începe să sesizeze totul în lumina Persoanei.
Mintea sa renaște.
Un astfel de om nu se va mai depărta de Dumnezeul iubirii pe Care a ajuns să-L cunoască.
Contactul conștient cu El pecetluiește omul pentru totdeauna.
El umple sufletul, legându-l din ce în ce mai intim de El Însuși.
viața mea, până în cele mai mici amănunte, vine numai și numai de la El.
Orice ființare chemată din adâncul neființei există numai prin voința Sa.
El singur e viu cu adevărat. Într-adevăr, El este Ființa.
EU SUNT CEL CE ESTE
