Osteneala aceea care e de la Dumenzeu aprinde inima de dorul Lui şi dorul acela ţine loc de hrană şi se amesctecă şi cu metanii, cu închinăciuni, cu acatiste, cu cititul la Psaltire şi cu orice rugăciune. (din învăţătura părintelui Proclu). Şi Îi atâz de bun bunul Dumnezeu... Şi ştii cine te poate înţelege la bucuriile acelea? Cel care le-o avut, acela te înţelege.
Dacă s-ar asemăna cu astea, le-ai spune.
Acele bucurii, dacă ai vrea să le spui cuiva, nu poţi să le spui, că nu se aseamănă cu astea pământeşti.
Iar dacă te-ar lăsa bunul Dumnezeu în bucuriile acelea, nu ai vrea să mai auzi niciodată de veacul acesta.
Sufletul simte că l-a luat din trup şi o uitat de firea lui, simte o bucurie sfântă. Şi când s-o unit osteneala de rugăciune cu smerenia, atunci Duhul cel Sfânt îţi ia rugăciunea şi, după ce ţi-o luat rugăciunea, sufletul simte mângâierea duhovnicească.
Osteneala aceea care e de la Dumenzeu aprinde inima de dorul Lui şi dorul acela ţine loc de hrană şi se amesctecă şi cu metanii, cu închinăciuni, cu acatiste, cu cititul la Psaltire şi cu orice rugăciune
