Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui. "
Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi..
Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.
In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, Parintele a trecut la Domnul.
Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.
Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.
Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.
Cati oameni nu au marturisit ca Parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite? Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta? Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor? Si mai ales, cati din cei ce au mers la Parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie? Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.
Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.
Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui
