„Lectura ideala a lui Finnegans Wake ar trebui sa fie una instantanee, in care toate cele 628 de pagini ale cartii sa fie parcurse simultan.
Raspunsul provizoriu se traduce in logica circulara care-i domina cartea: nu se poate sa nu mai fii, din moment ce ai fost, chiar daca la un moment dat s-a intamplat sa nu mai fii...” (Mircea Mihaies).
Pe un ton zeflemitor, Joyce retrimite arta la etern-ambarasanta dilema a fi sau a nu fi.
Finnegans Wake nu e doar groparul intregii literaturi de pana la el, ci si o casa de nasteri in care isi asteapta venirea pe lume noile forme de exprimare a perplexitatii omului in fata destinului.
Am inteles in ce consta limbajul noptii, idiomul unic in care a ales Joyce sa comunice: e mai mult vibratie decat sens, intr-o incercare de a transmite in forme in aparenta obscure frumusetea lumii.
Ceea ce se impune prin lectura e un straniu sentiment al diferitului.
E tehnica masinii de cusut, care strapunge materialul si, totodata, il leaga, prin tesaturi dese, de fragmentul anterior si de cel ulterior.
Din acest motiv, metoda de lectura pe care am adoptat-o, mai degraba intuitiv decat printr-un proces rational, e aceea concentrata pe cuvant.
Cartea lui James Joyce se bazeaza pe un procedeu de recreare mentala a unor situatii inaccesibile altfel decat prin observarea felului in care functioneaza mintea.
Doar astfel, prin expunerea la luminozitatea extraordinara a literelor ce o compun, se pot atinge profunzimile pe care scriitorul pretindea ca le cunoaste. „Lectura ideala a lui Finnegans Wake ar trebui sa fie una instantanee, in care toate cele 628 de pagini ale cartii sa fie parcurse simultan
