„Lectura ideala a lui Finnegans Wake ar trebui sa fie una instantanee, in care toate cele 628 de pagini ale cartii sa fie parcurse simultan.
Raspunsul provizoriu se traduce in logica circulara care-i domina cartea: nu se poate sa nu mai fii, din moment ce ai fost, chiar daca la un moment dat s-a intamplat sa nu mai fii...” (Mircea Mihaies) .
Pe un ton zeflemitor, Joyce retrimite arta la etern-ambarasanta dilema a fi sau a nu fi.
Am inteles in ce consta limbajul noptii, idiomul unic in care a ales Joyce sa comunice: e mai mult vibratie decat sens, intr-o incercare de a transmite in forme in aparenta obscure frumusetea lumii.
Finnegans Wake nu e doar groparul intregii literaturi de pana la el, ci si o casa de nasteri in care isi asteapta venirea pe lume noile forme de exprimare a perplexitatii omului in fata destinului.
E tehnica masinii de cusut, care strapunge materialul si, totodata, il leaga, prin tesaturi dese, de fragmentul anterior si de cel ulterior.
Ceea ce se impune prin lectura e un straniu sentiment al diferitului.
Din acest motiv, metoda de lectura pe care am adoptat-o, mai degraba intuitiv decat printr-un proces rational, e aceea concentrata pe cuvant.
Doar astfel, prin expunerea la luminozitatea extraordinara a literelor ce o compun, se pot atinge profunzimile pe care scriitorul pretindea ca le cunoaste.
Cartea lui James Joyce se bazeaza pe un procedeu de recreare mentala a unor situatii inaccesibile altfel decat prin observarea felului in care functioneaza mintea. „Lectura ideala a lui Finnegans Wake ar trebui sa fie una instantanee, in care toate cele 628 de pagini ale cartii sa fie parcurse simultan
