"Ce e lumea? - ce e viata?", se intrebase Lovinescu.
Ostentativa indiferenta si dezgustul, fac loc unei preocupari treptate pentru eveniment, pentru ceea ce se intampla, prezentul nemaifiind o reconsiderare a momentelor trecutului, niciun refuz principial al cunoasterii, ci o biruinta a constiintei active a vietii..
Personajele incep sa se recunoasca in propria lor biografie, tarziu redescoperita si poate de aceea inca insuficient exploatata.
In amandoua cazurile insa scriitorul insinueaza ideea de disparitie, inchiderea in sine a unei lumi autarhice si acaparatoare, a senzatiei de discontinuitate si incoerenta, ori a lipsei de autenticitate a faptelor insesi.
Mai prozaic spus, "pestii rosii ce-si cascau lacom gurile", din Firu-n patru si crapii "cu gurile lacome, hade", din Acord final.
Amandoua vin, parca ne argumenta scriitorul o asertiune din Memorii, pe urmele mortii. "Ce e lumea? - ce e viata?", se intrebase Lovinescu
