Cand scrie proza, Radu Paraschivescu e un fel de arteziana fictionala. &ndash
Simona Sora.
Nu exista scapare din universul negru al lui Caravaggio – pare a ne spune povestitorul din alt timp –, nu exista scapare in afara scurtului moment in care, printr-un tertip (de ordinul creatiei din nimic), artistul ne obliga sa privim altfel figurile sale ambivalente, concupiscente sau suave, fructele sale pline de o seva artificiala, «cinele de taina» necanonice si neconventionale. &ndash
Tania Radu
Fluturele negru este romanul unei predestinari in care fiecare amanunt – copilaria chinuita, maestrul iubit, dar aflat intr-o alta varsta a picturii, amorul novelesc pentru o femeie pierduta, dar mai ales spectrul mortii-prietene, viziunea fluturelui negru in fiecare gest, vis, intamplare – isi are rolul sau.
Sunt aproape convinsa ca ar scrie la fel de bine in orice maniera, pe orice subiect, oricat de incarcat cultural, istoric si textual, pentru ca s-a nascut cu o gena de iluzionist, pe care – intelept si nemilos cu sine – si-o dreseaza prin literatura.
Au mereu nevoie de un challenge cultural, cat mai surprinzator cu putinta, frizeaza reconstituirea istorica, biografia literara, dar nu se tin de gen, ci merg acolo unde-l duce pe autor placerea scrisului, slujita pana la performante de nivel digital.
Istoriile sunt ingenioase, arborescente, complicate.
Are o capacitate de autopunere in scena naucitoare.
Cand scrie proza, Radu Paraschivescu e un fel de arteziana fictionala
