Mihai Curtean face o confesiune care nu tine cont de conveniente [...]. (Stefania Mincu).
Cistelecan) Mihai Curtean manuieste un subreal (un infrarealism innoit mult, am zice, fata de ceea ce stim de pe la unii suprarealisti) pus in scena cu destula stiinta perceptiva: un fel de moarte-vie, rasturnata in oglinda muzicii evenimentelor obisnuite ale vietii, devenite avertismente si percepute (toate) cu sens mortal, infernal. (Al.
Dincolo de asta, insa, volumele lui au o autonomie programatica, nu seamana intre ele si e limpede ca le proiecteaza nu doar in diferenta fata de altii, dar si fata de sine. (Doina Rusti) Inventiv atit la nivelul imaginii, cit si la acela al formei sau discursivitatii, Mihai Curtean nu se repeta decit in masura in care nu-si poate risipi obsesiile.
Nuvela se dezvolta poematic, sustinuta insa pe observatii prozastice foarte bune si pe o constructie narativa care anunta un romancier interesat de autenticism.
Adept al unei oralitati subliniate, poet exersat, indragostit de literatura, autorul flux-ului are acea sensibilitate a artistului constient de resursele oricarui calator aflat la inceputul calatoriei.
Povestea sa este despre dragoste si suferinta, iar registrul ales incanta in primul rand printr-un Flux narativ curat si lipsit de infatuare.
Mihai Curtean face o confesiune care nu tine cont de conveniente [...]
