„Vorbind preponderent despre literatura, despre POEZIA mereu grafiata si gratificata asa, cei doi prieteni acorda la inceput mai putina atentie contextului social si politic.
In schimb, lui Adrian Alui Gheorghe i s-a dat truda cotidiana, fara nici un orizont, cu fruntea mereu aplecata si salele tari…”Daniel-Cristea Enache.
Rolul jucat in piesa epistolara de Aurel Dumitrascu pare unul al gratiei desprinse de orice constrangere exterioara.
Acesta oscileaza intre dorinta de a urma o facultate si cea de a ramane aici, in munti, cu copiii frumosi de la scoala, cu femeile “dulci” care-l asediaza atat de placut si cu ploile pe care le “adora”.
Din “laboratoarele cancerului” industrial si din toate aceste posturi mizerabile, el ii trimite scrisori negre de fum si de amaraciune prietenului din Nord, “fericit in parohia ierbii” de la Borca.
Fabrica la care munceste Adrian Alui Gheorghe, pana la istovirea fizica si aplatizarea intelectuala, este vazuta initial ca o povara care i-a fost data; la fel, armata facuta la scoala de gradati sau in mina, ori avatarurile de a-si gasi si pastra un post de profesor suplinitor la o scoala obscura de provincie. „Vorbind preponderent despre literatura, despre POEZIA mereu grafiata si gratificata asa, cei doi prieteni acorda la inceput mai putina atentie contextului social si politic
