Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane.
Sufleorul, plasatoarea, masinistul, decoratorul....
Talentul si geniul lor.
Le avem in memorie gesturile si replicile.
Actori precum Homer, Platon, Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Rembrandt, Shakespeare, Goethe, Napoleon, Chateaubriand, Tolstoi, Proust, Churchill, Stalin nu sunt uitati.
Dar exista vedete de care ne amintim mult timp.
Toti actorii sunt egali.
Si exista utilitati.
Iar mai tarziu aveam sa-i iubesc si sa-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat si vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amaraciunii, al Caderii in timp, si pe Eugen Ionescu, ale carui piese Cantareata cheala, Scaunele, Regele moare au fost adevarate triumfuri.
Exista roluri minunate si mari actori.
Sculptorul Brancusi sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reintoarceri si al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau si ei si romani, si francezi.
Tzara, fondatorul grupului Dada la Zurich in timpul Primului Razboi Mondial, era de origine romana.
Aceste doua eminente doamne nu erau singurii cetateni romani care au reprezentat limba si cultura franceze.
Iar ele se detestau cu o Frumoasa inflacarare.
Ambele il cultivau asiduu pe tatal meu, care le aprecia si le iubea mult, si pe una, si pe cealalta.
Printre siluetele familiare erau, mai ales, doua femei exceptionale, celebre in vremea lor, mult uitate in zilele noastre, si cu care tata se imprietenise: Martha Bibescu si Elena Vacarescu.
Un deliciu!Parintii mei primeau multi invitati.
Si despre intalnirea lui cu Frumoasa lume romaneasca a anilor treizeci: Brancusi, Cioran, Eliade, Anna de Noailles, Martha Bibescu – pe scurt, o Romanie cu o imagine justa.
Timpul, de multe ori, are rabdare si face dreptate: d’Ormesson scrie onest si pasionat despre lungul sau periplu printr-o viata onesta si pasionata dusa in exemplaritate, cu sute de anecdote din universul ascuns al scriitorilor, al politicienilor si al iubirilor interzise.
Castelan pe linie ereditara, dintr-o veche familie „de roba“, d’Ormesson este si castelanul Literelor franceze: radacinile culturii si entuziasmului, ale onoarei si poftei de viata fiind adanc amprentate in Istoria Frantei si a lumii largi.
Totusi.
P L A C E R I , M U N C A , A M B I T I IS I M U L T E N I M I C U R I .
Un bon vivant care si-a trait viata deasupra dramelor cotidiene si un veritabil roman autobiografic, sub titlul unui faimos vers de Aragon: Frumoasa a fost aceasta viata.
In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.
S U N T E U .
Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro.
Nascut la 16 iunie 1925, la Paris, intr-o familie aristocratica in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir Francois de Paule Le Fevre d’Ormesson a studiat la Ecole normale superieure.
Romancier, eseist si filosof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale indelung hranite cultural.
Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane