La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. — IOANA PÂRVULESC.
De aici strălucirea lacrimilor din ultima frază.
La sfârşit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumuseţe care întristează în tristeţe care înfrumuseţează.
Atunci apare o fată răzbunătoare, poate tristă sau poate doar frumoasă, care schimbă povestea.
Când tânăra de şaisprezece ani ajunge o pictoriţă cunoscută, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristeţea întâlnind tristeţe, în zvonul clopotelor de Anul Nou.
Tabloul ei se numeşte Înălţarea nou-născutului la Ceruri.
Romanul frumuseţii şi tristeţii lui se numeşte O fată de şaisprezece ani.
Apoi, când frumuseţea se transformă în întristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou.
O poveste oarecare, cu o fată îndrăgostită de un scriitor căsătorit.
La început a fost dragostea: frumuseţea întâlnind frumuseţe.
Căci, dorind să o răzbune pe maestră (şi probabil geloasă, pentru că femeia matură încă pare ataşată de bărbatul care a distrus-o fără să vrea), Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii.
Mai mult, va declanşa o nouă tragedie.
Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko.
Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă.
După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea.
La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic
