Parte a procesului politic european din anul 1989, geneza tranzitiei politice romanesti a avut note particulare, datorate unor cauze istorice in principal, mai ales in ceea ce priveste (re)nasterea pluripartidismului.
Autorii.
Evolutiile partidelor succesoare &ndash
PSD si PD-L – ca si ale partidelor istorice recompuse dupa 1989 &ndash
PNTCD, PNL si PSDR –, precum si ale altor partide postcomuniste semnificative, vor constitui subiectele volumelor urmatoare.
Era perioada provizoratului politic in Romania postcomunista, resimtita inclusiv prin evolutia paradoxala a Frontului initial, nici formatiune statala, nici formatiune partizana, a carui transformare in partid politic propriu-zis a generat costul scindarii.
Ca atare, un prim volum va reface traseul urmat de Frontul Salvarii Nationale de la aparitia sa, in decembrie 1989 si pana in anul 1992, cel al schismei frontiste care a generat actualele formatiuni politice PSD si PDL.
Volumul mare al informatiilor adunate, ne obliga la segmentarea demersului nostru, atat pe partide, cat si pe perioade istorice.
Ne propunem, astfel, sa redam istoria principalelor partide politice asa cum rezulta ea din documente programatice ale partidelor si din marturiile liderilor politici ai acestora.
Recompunerea procesului de structurare a sistemului partidist din Romania post-comunista este scopul demersului nostru, urmand insa o cale inedita.
Astazi, democratia romaneasca este o societate condusa de partide, altfel spus o partidocratie.
In societatea care avea sa se cladeasca in anii urmatori, partidele politice nu numai ca au fost in centrul atentiei, dar au devenit actorii institutionali dominanti.
Renasterea pluripartidismului a fost fenomenul politic cel mai spectaculos al tranzitiei romanesti, dar, pe de alta parte, forta sa exploziva a facut sa treaca in plan secund celelalte componente ale regimului democratic, ceea ce a avut un efect reductionist inedit: punerea semnului egalitatii intre pluripartidism si democratie.
Ulterior insa, coagularea spectrului partidist a fost grabita de legislatia din domeniu, care a favorizat partidele mari, cu extindere nationala, ca si de strategiile de alianta, ce au facut ca numarul partidelor importante sa se restranga semnificativ.
Astfel, daca la data primelor alegeri libere existau circa 80 de partide politice, la sfarsitul lui 1995, numarul lor ajunsese deja la 200.
Totusi, la acea data functionau de facto numeroase formatiuni politice, iar pluripartidismul incipient va deveni rapid un multipartidism excesiv. 4 din 31 decembrie 1989, emis de puterea revolutionara.
Oficial, primul partid politic s-a constituit pe 6 ianuarie 1990, in baza Decretului-lege nr.
In aceste conditii, dupa decembrie 1989 au functionat numai partide postcomuniste, pe o scena politica dominata, in absenta de continuitate a partidului comunist, de clivajul comunisti-anticomunisti in forma sui-generis a confruntarii dintre revolutionari (FSN) si traditionalisti (partidele istorice).
Spre deosebire, in Romania, lipsa oricarei forme institutionale a opozitiei anticomuniste a facut ca tranzitia sa capete un caracter exploziv, violent, iar pluripartidismul sa se nasca post-factum, din implozia partidului comunist.
In astfel de tari est-europene, revolutia anticomunista a fost nonviolenta, de catifea, imbracand forma negocierilor dintre puterea comunista si fortele anticomuniste ale caror germeni existau deja.
Un astfel de simulacru de pluripartidism, tolerat in tari ca Cehoslovacia, Polonia sau chiar Bulgaria, desi fara un rol politic activ in perioada comunista, a devenit semnificativ la momentul de debut al tranzitei politice, polarizand fortele anticomuniste.
In acest sens, trebuie reamintita caracteristica principala a monolitismului Romaniei comuniste, care a facut ca sistemul politic sa nu accepte existenta, fie si formala, a altor partide politice in afara celui comunist, investit constitutional cu „rol conducator”.
Parte a procesului politic european din anul 1989, geneza tranzitiei politice romanesti a avut note particulare, datorate unor cauze istorice in principal, mai ales in ceea ce priveste (re)nasterea pluripartidismului
