Ma gandesc la un articol despre Hogas.
Prin urmare, musca nemteana exploratoare de nostrile cabaline mi se parea ca nu are alta legatura cu homerismul decat, poate, cu cel apocrif‑parodic din Batrahomiomahia, pe care o citisem in traducerea lui Ion Acsan publicata in BPT..
Asa ca nu aveam aceste repere ale maturitatii, ci pe cele ale unei copilarii petrecute citind.
Dar „pe vremea mea” nu ni se dadeau prea multe desene animate la televizor.
Sigur, acum, la maturitate, nu pot sa nu sesizez inrudirea dintre fornaielile Pisicutei lui Hogas in lupta ei cu musca din muntii Neamtului si macaielile furioase ale lui Donald Duck in inclestarea lui cu albinuta Spike.
In mod ciudat insa, homerismul cu pricina era ilustrat la nivel de manual si verificat la nivel de examene (treapta I), de scena cu musca intrand in narile Pisicutei, iapa lui Hogas din In muntii Neamtului. „In absenta stapanilor”, vorba lui Nicolae Breban, nu dadeam ochii decat cu vicarii lor, ai scriitorilor, cu tarcovnicia comentariilor si citatelor critice vag‑definitive de genul „omul deplin al culturii romane”, „cantaretul plaiurilor…”, „important nu e ce spune, ci cum spune…”, si asa mai departe.
In cazul lui Hogas, important parea a fi „homerismul”.
Anii de scoala au fost astfel ani de lunga absenta a autorului.
Autorii si opera lor erau astfel sterilizati, redusi la o esenta scolastica, la pretext de analize stilistico‑gramaticale, analize care isi au locul lor in orice sistem de educatie onorabil, dar care, de unele singure, nu ne puteau ajuta sa ne intalnim cu personalitatea autorului.
Constrangerile ideologice specifice comunismului ceausist tarziu impuneau studierea de texte uscate, presate intre cartoanele comentariilor verbioase si banale.
Nu ni se spunea mai nimic despre viata lor, despre contextul in care si‑au scris opera, despre istoria la care participasera.
Ma plictiseau de moarte.
A murit simbolic!”Garabet Ibraileanu catre George Toparceanu, 1918Fragment:Pe Calistrat Hogas si Alexandru Vlahuta, ca si pe Mihail Sadoveanu de altfel, ii invatam la scoala, in anii ’80, ca „maestri ai descrierilor de natura”.
Si era si Moldova, si trecutul, si muntii si manastirile – care nici ele nu mai sunt.
Probabil pentru ca avea atata viata, era insasi viata.
E asa de curios ca a murit! Lipseste asa de mult! Parca as vrea sa-i mai spun ceva – si nu se mai poate! Niciodata n-am simtit ceva la fel despre un mort.
Teribil ma chinuieste Hogas.
Ma gandesc la un articol despre Hogas