Cand am inceput sa scriu aceasta carte nu aveam cunostinte despre arhitectura.
Nici acum nu pot sa spun ca am acumulat cine stie ce.
Cunoscandu-l mai bine, m-a vrajit cu nobletea si respectul lui fata de oameni, plus o sumedenie de alte calitati precum modestia, curajul, cavalerismul, camaraderia si loialitatea sa..
Suferintele sale mi-au atins o coarda sensibila, iar drama arhitectului poate fi drama oricarui alt refugiat.
De ce tocmai el? Pentru ca m-a impresionat viata lui.
Si astfel am inceput in anul 2012 sa scriu despre profesorul arhitect Gheorghe Simotta.
M-am simtit motivat numai dupa ce Dumnezeu m-a binecuvantat cu doi copii.
Si asa au trecut mai bine de zece ani.
Am stat mult timp in conservare cu aceasta nazuinta, dar fara sa intreprind nimic concret.
Ce inseamna aroman pentru mine? Inseamna realismul magic al povestirilor bunicii in straie negre, mataniile portocalii ale bunicului, nuntile din anii ’80 din Urziceni cu formatia Ainodekam si cusutul hlamburei, placintele traditionale, hasca, painea facuta in cireap, somnul dulce invelit in doaga, dovlecii copti iarna in soba de teracota, tunsul oilor, prepararea pastramei, fantoma unchiului Niculachi mort in batalia de la cotul Donului sau a strabunicului Dimciu care a luat pusca si de unul singur a inceput sa ciuruie o hoarda de bulgari turbati care se pornise sa-i linseze prietenul pentru ca acesta indraznise sa vorbeasca armaneste intr-o carciuma prafuita si slinoasa din Cadrilater.
De aici si pana la nevoia de a aduce un tribut radacinilor mele a fost doar un pas.
Sunt o inclestare de simturi vizuale, auditive si olfactive, inchegate printr-un sos de amintiri, invataturi si experiente care se varsa in marele malaxor numit creier.
Sunt aroman.
La acest nivel am simtit eu arhitectura.
Cu aromanii lucrurile stau altfel, pentru ca pe aceasta filiera am avut pornirea de a scrie cartea.
Este un sentiment de desfatare sublima, ca si cum as fi ascultat Cantafabule sau Pink Floyd sau as fi baut un ceai dulce cu rom la Cabana Omu admirand splendoarea muntilor din jur.
Stiu insa ca niciodata nu mi-am refuzat placerea de a admira o casa sau un edificiu vechi, pe oriunde m-au purtau pasii.
Cand am inceput sa scriu aceasta carte nu aveam cunostinte despre arhitectura.
Nici acum nu pot sa spun ca am acumulat cine stie ce
