"Lucia Cuciureanu si-a gandit cartea, ne-o spune ea insasi, \'ca pe o cale ferata/ cu extrem de multe traverse\'.
Cartea de fata e, dimpotriva, una extrem de frumoasa si de prietenoasa la lectura, o carte in care cititorul singuratic poate locui, din nou versul poetei, \'ca intr-o garsoniera\'." - Ion Muresan.
Exista carti de poezie in care nu-mi place sa locuiesc.
A retine in memorie, pe cat este posibil, doar \'spuma zilelor\' (cum ar fi delicata poveste de dragoste cu Ilenus), e o cale care, daca reuseste sa-si metamorfozeze viata proprie, precis e in stare sa faca pana si din Goethe un tip simpatic.
Caci jurnalul poetei fiind de fapt un inventar de esecuri (iubiri ratate, zile triste, jocurile potrivnice ale vietii, repetatele si inevitabilele despartiri de copiii de la scoala), ea incearca printr-o infuzie de seninatate, printr-o explozie de detalii anesteziante, printr-o imaginatie debordanta, prin recursul la ambiguitatea real-oniric, prin imprevizibilele schimbari de \'macaz\' ale poemului sa faca din \'cutia mare\' a memoriei proprii un spatiu locuibil, un loc al nostalgiilor fine. si mai este o lectie de decontaminare a unei vieti \'usor radioactive\'.
Aceasta poate fi si o definitie a jurnalului, iar Goethe cu frisca este de fapt un jurnal liric. "Lucia Cuciureanu si-a gandit cartea, ne-o spune ea insasi, \'ca pe o cale ferata/ cu extrem de multe traverse\'
