„Romanul Guermantes reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume «diafan» poate emana din sine o «lume» halucinant de reala si, in consecinta, o grandioasa constructie narativa («Numele Guermantes era ca un cadru de roman...») menita sa ilustreze, in chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii.
Acest nucleu, in vesnica pulsatie, reprezinta, in acelasi timp, «o ultima iluzie de spulbera. „Romanul Guermantes reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume «diafan» poate emana din sine o «lume» halucinant de reala si, in consecinta, o grandioasa constructie narativa («Numele Guermantes era ca un cadru de roman...») menita sa ilustreze, in chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii