Ideile au consecinte (Ideas Have Consequences), aparuta la Chicago in 1948, intr-o epoca in care ranile inca deschise ale razboiului resuscitau vechiul sceptiscism fata de natura umana, punand vremelnic in umbra etosul progresist.
Sa observam ceva: cartea lui Harari nu poate da seama de gandirea lui Weaver in timp ce acesta din urma, desi scria cu 70 de ani mai devreme, il contine pe Harari integral si i se adreseaza la tot.
Iata cum progresismul Whig vituperat de Weaver a atins punctul sau culminant si a trecut chiar dincolo de el intr-o critica a specismului.
In optica unui Harari, "animalul neinsemnat" ivit prin hazardul materiei cu vreo 3 milioane de ani in urma a devenit stapanul planetei si tinde sa se tranforme intr-un zeu.
Viziunea biologista asupra omului a triumfat total intr-o istorie care ignora orice orizont metafizic.
Nu inainte totusi de a observa prapastia care separa aceasta "istorie a omului" de cartile la moda de la inceputul acestui mileniu, ca de pilda succesul global al lui Yuval Noah Harari cu al sau "
Sapiens: o scurta istorie a umanitatii", din 2014.
Dar ce s-a intamplat acum 7-800 de ani de natura sa provoace o deturnare catastrofala a istoriei omului? Si, mai ales, care sunt simptomele decaderii sale? Ne oprim deocamdata aici.
Am putea crede, de fapt, ca profesorul american vorbeste despre o a doua Cadere, una pe care o plaseaza de asta data in Evul Mediu european in perioada marii dezbateri scolastice despre natura universaliilor.
Daca Spengler decreteaza o necesitate istorica care se implineste fatalmente cu participarea individului sau impotriva lui, Weaver gandeste in termenii teologiei crestine, interpretand istoria ca forma a unei "caderi" sau a unei greseli originare.
Daca Spengler cauta explicit o logica a istoriei ("o structura metafizica") de natura sa ingaduie previziuni si sa explice diferitele etape ale devenirii unei culturi, Weaver crede ca omul este liber de orice determinism si ca absolut tot ceea ce i se intampla reprezinta consecintele directe ale alegerilor sale.
Dar profesorul de la Chicago nu urmeaza calea ganditorului german, ci una total diferita, ancorata in istoria ideilor.
O aluzie, desigur, la monumentala lucrare a lui Oswald Spengler scrisa cu 30 de ani mai devreme.
Autorul american ne avertizeaza ca a scris la randul sau o carte despre declinul Occidentului.
Weather ne vorbeste despre despre prabusirea civilizatiei occidentale din orizontul adevarului revelat in ceea ce el numeste - cu un curaj rar intalnit in epoca moderna - abisul "idiotiei morale".
Richard M.
Iata ce spune cu propriile sale cuvinte, intr-una din numeroasele fraze cu vocatie de aforism: "
Omul creat dupa chipul divin, protagonistul unei mari drame in care se juca chiar soarta sufletului sau, a fost inlocuit de umilul om-animal avid de bunuri de consum".
Cartea cuprinde aproape 1000 de ani de istorie occidentala in mai putin de 200 de pagini dense, care traseaza drumul omului de la varsta de aur a "visului metafizic" din perioada Evului Mediu pana la varsta de fier a epocii moderne.
Cu siguranta ca educatia sa ca si "frugalitatea" felului sau de a fi, evocata de marele sau admirator Russel Kirk, il apropiau de valorile agrariene ale Sudului, dar "
Ideile au consecinte" au o ambitie infinit mai mare.
Weaver trece drept unul dintre reprezentantii de seama ai conservatorismului american din secolul trecut, dar cine se asteapta sa gaseasca in aceasta carte o critica modesta a industrialismului ori poate un elogiu al vietii simple la ferma va fi dezamagit.
Richard M.
In viziunea sa, o alegere ideatica gresita produsa catre finele Evului Mediu avea sa conduca civilizatia occidentala pe drumul unui materialism radical, indepartand-o de adevaratele surse ale creativitatii sale.
In aceasta noua ambianta, tanarul profesor de retorica si literatura engleza, scria o carte neobisnuita, propunandu-si sa traseze, nici mai mult nici mai putin, decat declinul dramatic al omului occidental din ultima jumatate de mileniu.
Ideile au consecinte (Ideas Have Consequences), aparuta la Chicago in 1948, intr-o epoca in care ranile inca deschise ale razboiului resuscitau vechiul sceptiscism fata de natura umana, punand vremelnic in umbra etosul progresist
