Nerabdator sa se afirme, dar sarac si necunoscator al moravurilor aristocratiei literare pariziene, ambitiosul Lucien Chardon se face de ras si pierde dragostea admirativa a doamnei de Bargeton, cu care fugise din Angoulême.
Daca Lucien infatisa imaginea deznadejdii, infatisa insa si poezia: pe drum, soarele ii bronzase fata; o melancolie adanca, intiparita pe chip, isi intindea umbra pe fruntea-i de poet.” .
In familie, cazi mai intotdeauna la o invoiala cu nenorocirea; iti incropesti un culcus si speranta te face sa nu vezi ca e cam tare.
Ajunse in piata du Murier fara sa fi intalnit pe nimeni: nici nu se asteptase la atata noroc, el care altadata se plimba ca un invingator prin oras! Marion si Kolb, care stateau de straja la poarta, se napustira pe scara strigand: - Uite-l! Lucien revazu atelierul si curtea batraneasca, le zari pe scara pe sora si pe mama-sa si se imbratisara, uitand pentru o clipa de toate nefericirile, in aceasta strangere in brate.
Urcand treptele dinspre poarta Palet, Lucien simti aerul natal, uita de povara nenorocirilor si-si zise, imbatat de fericire: „O sa-i revad”.
De cand se insurase, Postel isi zugravise din nou pravalia si isi pusese deasupra firma, ca la Paris: FARMACIE.
Poetul vazu cu placere (vanitatea si-o pastrase!) numele sters al tatalui sau.
Inima ii zvacni cand trecu prin fata locuintei lui Postel, unde, din fericire pentru el, Leonie Marron se afla singura in pravalie cu copilul.
Cu cat inainta in Houmeau, sufletul i se zbatea intre rusinea intoarcerii si poezia amintirilor.
In sinea lul, isi zicea: „Sunt eroic! Asa sunt poetii: pe ei insisi se insala cei dintai.
Dar, cu inima stransa in clestele remuscarii, pentru moment accepta aceasta pedeapsa, hotarat sa infrunte privirile cunoscutilor.
Isi dadea deci seama ca deosebirea dintre intoarcere si plecare avea sa bata la ochi compatriotilor sai.
Iar ghetele-i roase aratau limpede ca facea parte dintre nefericitii care umbla pe jos.
Fragment din roman: “A doua zi, Lucien pleca dis-de-dimineata din Marsac inspre Angouleme, unde ajunse pe la noua, cu un baston in mana, imbracat cu o redingota saracacioasa destul de stricata de calatorie si cu o pereche de pantaloni negri decolorati.
David isi gaseste linistea in iubirea sotiei sale si intr-o viata cinstita la tara, in timp ce Lucien, damnat, se intoarce la Paris.
Intors acasa, dispretuit, falit si devastat dupa moartea lui Coralie, Lucien este cuprins de remuscari pentru soarta prietenului sau si reuseste sa obtina suma necesara eliberarii lui incheind un pact cu un misterios abate spaniol.
In timp ce cameleonicul tanar decade tot mai mult, David, ramas la Angoulême, ajunge in inchisoare prin masinatiunile unor concurenti, care ii falsifica semnatura pe un document de credit acordat lui Lucien.
Nici macar iubirea pasionata si increderea actritei Coralie nu-l pot salva.
Incapabil sa publice, dar si sa se sacrifice in numele artei autentice, ajunge sa duca o viata luxoasa printre jurnalistii si actritele de moravuri usoare din capitala, imprumutandu-se repetat de la vechiul sau prieten, David Séchard, casatorit cu Ève, sora lui Lucien.
Nerabdator sa se afirme, dar sarac si necunoscator al moravurilor aristocratiei literare pariziene, ambitiosul Lucien Chardon se face de ras si pierde dragostea admirativa a doamnei de Bargeton, cu care fugise din Angoulême
