Alcatuirea imperiului habsburgic din tari care gravitau in jurul Austriei a generat tensiune intre centru si periferie, tot mai acuta pe masura ce a slabit centrul (intre sfarsitul secolului XIX si primul razboi mondial).
Aceasta provoaca, prin reactia....
Daca tradam B-ul, pentru care am tradat A-ul, previne Kundera, nu inseamna ca ne impacam cu A-ul: «Prima tradare este ireparabila.
Cand sejurul se prelungeste si o noua fidelitate, fata de tara adoptiva, e pe cale sa se nasca, adevarata problema - careia noul Ulise al secolului XX nu pare pregatit sa-i faca fata - e aceea a revenirii la punctul intial.
Si pentru unii si pentru altii, atata vreme cat se incapataneaza sa considere pamantul natal ca singura patrie posibila, emigratia ramane un sejur fortat printre straini.
Departe de a consemna o ruptura brutala, decizia lor nu face decat sa prelungeasca vocatia centrifuga a unei lumi impinse mereu la margine, expulzate din matricea vieneza de miscarile peristaltice ale inceputului de secol XX.
Nefiind un stat, ci o cultura sau un destin, Europa Centrala are nu doar granite imaginare - care trebuie mereu redesenate tinand seama de fiecare noua situatie istorica -, ci si ambasadori onorifici in puncte mai mult sau mai putin strategice ale planetei-literatura: Gombrowicz la Buenos Aires, Broch la New Haven, Cioran la Paris...
Intre 1918 si 1938, multi dintre cei care crezusera in vechile valori aleg - de bunavoie sau siliti de imprejurari - calea exilului.
Dupa disparitia dublei monarhii k und k, supravietuitorilor nu le ramane decat sa se adapteze lumii noi, fie cu speranta de a grefa valorile spirituale pierdute pe trunchiul statelor nationale nascute din cenusa imperiului, fie in cautarea unui alt Centru, numit, de la caz la caz, Paris, Londra, Buenos Aires ori New York.
Adevaratii eroi fondatori ai Mitteleuropei sunt fiinte migratoare, in cautarea unor teritorii inca neexplorate, a unei geometrii suficient de flexibile pentru a le permite sa-si defineasca un nou centru de greutate si o noua raza de actiune.
Lui Musil, Broch, Roth, Zweig, Kundera, Gombrowicz, li se alatura scriitori care au parasit Transilvania sau Bucovina, foste provincii ale imperiului: Slavici, Rebreanu, Cioran, von Rezzori.
Data fiind capacitatea lui inepuizabila de a pendula intre doua lumi, obsesia permanenta de a iesi in afara Centrului, emigrantul ramane figura cea mai interesanta a romanelor agoniei imperiale, premonitorie pentru destinul «nomad» al autorilor insisi.
Eseul de fata analizeaza ambele aspecte, relatia Centru/Margine si exilul.
Mai mult, chiar si dupa ce Germania nazista a fost invinsa, exodul a continuat, provocat de alt totalitarism, comunist.
Curand, ceea ce era problematica literara s-a transformat in realitate biografica, de vreme ce criza interbelica produsa de nazism i-a determinat pe intelectuali sa se exileze, parasind nu numai centrul de multa vreme vid ci si, in alte cazuri, fosta periferie, formata acum din state independente.
Intrucat reflexul in literatura al realitatilor e decalat in timp, problema a fost dezbatuta de scriitori dupa sfarsitul monarhiei austro-ungare.
Acest raport conflictual a ajuns principala problema ce s-a pus Vienei, precum si partilor constitutive ale Imperiului.
Alcatuirea imperiului habsburgic din tari care gravitau in jurul Austriei a generat tensiune intre centru si periferie, tot mai acuta pe masura ce a slabit centrul (intre sfarsitul secolului XIX si primul razboi mondial)
