In criza de HAR. - Philip Yancey.
Deseori, pe cat se pare, suntem perceputi ca mijlocitori ai vinovatiei mai degraba decat ai harului.
Mi‑as dori din suflet ca Biserica sa depuna aceleasi eforturi si pentru raspandirea a ceea ce Pavel numeste «nemarginita bogatie» a harului lui Dumnezeu.
Biserica a cautat neobosita sa lamureasca partea referitoare la adevar a acestei formule: sa ne amintim de toate conciliile, crezurile, volumele de teologie si disensiunile confesionale din pricina vreunui aspect minor al doctrinei.
Isus a venit de la Tatal «plin de har si de adevar», spune Ioan in preambulul la evanghelia sa.
A vrut cu tot dinadinsul sa viziteze un sat samaritean si le‑a poruncit ucenicilor sa vesteasca Evanghelia in asemenea comunitati.
E graitor faptul ca un samaritean devine chiar protagonistul uneia dintre cele mai elocvente parabole.
Ii mustra pe ucenici pentru indemnul la violenta cand vine vorba despre samariteni.
Atunci cand fariseii l‑au batjocorit raspunzandu‑i ca e «samaritean si are drac», El respinge acuzatia potrivit careia ar fi posedat, insa nu protesteaza impotriva presupusei defaimari etnice.
Ca de obicei, Isus ne arata calea.
In calitate de crestini, suntem chemati sa folosim «armele harului», ceea ce se traduce, in ultima instanta, prin disponibilitatea de a ne trata adversarii cu dragoste si respect.
Suntem chemati sa impartasim vestea iertarii si sperantei, insa mi se aduc in permanenta dovezi cum ca mesajul nostru li se pare multora ca neavand, de fapt, nimic in comun cu o veste buna.
Ce se mai aude cu vestea cea buna? Oare ce este harul? Crestin fiind, sunt profund preocupat de modul in care ne facem cunoscuta propria credinta celorlalti.
In criza de HAR
