Pentru ca suntem atat de destepti, parintii mei si cu mine avem capacitatea de a vedea prin oameni, ca si cand acestia ar fi facuti dintr-un plastic tare, transparent.
Kirkus Reviews.
Este o lucrare splendida.
Sedaris aplica aceeasi meticulozitate mucalita in viata precum o face Charlie Chaplin in Goana dupa aur.
Donna Seaman, Booklist In pielea goala reuseste sa capteze cititorul intr-un mod ametitor.
Brutal de onest si genial de elocvent, Sedaris este pozitiv de tonic.
Cat despre personajele sale, acestea merita toata atentia: oameni cu trairi si prejudecati deplorabile, fie ele de natura sexuala sau etnica.
Autointitulandu-se o persoana „data naibii“, Sedaris este un satirist talentat cu o abilitate stranie de a recrea dialogul si de a nascoci fantezii.
Vlad Mixich, jurnalist Pe masura ce trece in revista momentele critice ale vietii sale – mai intai suferinta indurata in copilarie din cauza comportamentului sau obsesiv-compulsiv (care includea linsul de intrerupatoare sau numaratul pasilor), primele indicii terifiante ale homosexualitatii sale sau unele experiente cu autostopul care aproape i-au adus moartea &ndash
Sedaris merge mai departe decat a facut-o vreodata, lasandu-i pe cititori muti de uimire si provocandu-le un raset ce le taie respiratia in fata indraznelii cu care abordeaza atat viata, cat si scrisul.
La sosire a intrat in prima librarie si a cumparat un Sedaris.
I-am dat sa citeasca.
Vecinul din avion m-a intrebat de ce rad.
Un ras din care si inveti.
Un ras fin, autoironic, cu alinturi antropologice. si am inceput sa rad.
Pana ce am cumparat o carte de Sedaris dintr-un aeroport.
Nu pentru ca as fi un sobru, ci din cauza cinismului - defect profesional de jurnalist.
Cristian Lupsa, editor Decat o Revista Din liceu n-am mai ras de unul singur in public.
Eseurile lui Sedaris sunt despre nimicurile prin care trecem cu totii – familie, relatii, momente stranii prin aeroporturi si cafenele –, dar si despre cum aceste nimicuri sunt de fapt totul.
E vocea unui om care te invita sa te asezi langa el si sa calatoriti impreuna prin viata, plini de uimire.
Nu ma refer la glas, desi e la fel de inconfundabil, cat la vocea naratiunii, o impletire nepereche intre dulce si amarui, intre autoironie si vulnerabilitate.
David Sedaris Sunt aproape 10 ani de cand am ascultat pentru prima oara o poveste de David Sedaris si tin minte ca m-am oprit din ce faceam pentru ca nu mai auzisem niciodata o astfel de voce.
Auzi, care mai e treaba! Habar nu au de nimic legat de mine sau de stilul meu de viata; si lumea, vedeti voi, e plina de astfel de oameni.
Daca cineva vine la mine si zice: &bdquo
Hei, care mai e treaba, uriasule?“, eu pot deja sa simt cat este de invidios si ce eforturi face sa-mi intre in gratii, folosind niste tactici atat de primitive si de uzate ca-mi intoarce stomacul pe dos.
Stim cum arata dezbracati si putem vedea ritmul disperat in care le functioneaza inimile, sufletele si intestinele.
Pentru ca suntem atat de destepti, parintii mei si cu mine avem capacitatea de a vedea prin oameni, ca si cand acestia ar fi facuti dintr-un plastic tare, transparent
