Alina Purcaru (n.
Cosmin Ciotlos.
Cum e, in toate ale ei, Indigo.
Ar fi fost, insa, o cu totul alta carte, poate tulburatoare si ea, dar nu decisiva, nu taioasa, nu organica si vulnerata.
E posibil sa-si fi gasit, spontan, un alt principiu de coerenta afectiva.
Mi-e greu sa spun cum ar fi aratat volumul fara poemul acesta.
La temperatura ei narativa sa topesc abundentele imagini asa zicand lirice si in functie de curentii ei se deplaseaza toate placile tectonice ale emotiei.
Dar mi se pare ca aici, in aceasta piesa situata undeva catre mijlocul cartii, sta magma intregii experiente pe care Alina Purcaru o condenseaza si o camufleaza.
N-am sa-l rezum, sensibilitatea, in literatura, e irezumabila.
Nu peste mult, acordandu-si timp, vor ajunge la un poem din alta lume, profund gestual si contondent in esenta lui intima, la finalul caruia aerul incepe sa semene „cu ora trei dimineata”.
Sincrona sintactic cu ritmurile timpului sau, poezia Alinei Purcaru se diferentiaza insa de trendul general printr-un accent de gravitate, printr-o tusa usor retro sau prin discretul gust estetizant, printr-o sugestie de forta si de obstinata „rezistenta”.
Bianca Burta-Cernat Celor carora li se va parea ca poezia Alinei Purcaru poarta, in acest Indigo, multiple platose derutant-neologice, le recomand un simplu exercitiu de rabdare.
Aici „greutatea/ (...) face timpul sa para timp”, iar rememorarea inseamna a patrunde in „noi incaperi izolate cu pluta/duhnind a trecut”.
Ea scrie despre fragilitate, faramitare, (auto)dizolvare ori despre violenta si despre „lucrurile dure” ce compun un decor al instrainarii si sfasierii, in care eul, reflectandu-se intr-un sir de „zeite, sclave, sfinte, convertite, fugite, pagane”, gliseaza continuu intre greutate si har (in termenii unei Simone Weil).
In plin aflux al teoriilor si al poeticilor „postumaniste”, Alina Purcaru redescopera si reabiliteaza tandra simplitate a umanului, nostalgia, curajul confesiunii sau necesitatea comuniunii.
In prezent, este redactor la revista Observator cultural.
Indigo continua, cu acuitate sporita si cu un sound poetic inca si mai bine individualizat, aventura existentiala si livresca din rezistenta (2016), cautarea unei identitati feminine sau, pur si simplu, omenesti-prea-omenesti, imaginand si/sau „scanand” teritorii de dincolo de „visul frumos al oamenilor Xerox”.
A scris si o carte pentru copii, Catrina si marele Domn Somn (cu ilustratii de Mihaela Paraschivu, Editura Cartier, 2017).
A debutat cu volumul de poeme rezistenta (Editura Cartea Romaneasca, 2016), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) si coordonatoare a doua volume colective: Povesti cu scriitoare si copii (Editura Polirom, 2014) si 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingva de proza romaneasca, in editie romano-spaniola, Editura ICR, 2017).
A lucrat in presa cotidiana si a publicat constant cronici de carte si articole in revistele Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca, Noua literaturasi Suplimentul de cultura. 1982) a absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti.
Alina Purcaru (n
